ROMÂNIA

JUDEŢUL SUCEAVA

MUNICIPIUL VATRA - DORNEI

CONSILIUL LOCAL

 

 

HOTĂRÂRE

privind  atestarea apartenentei  la domeniul privat al municipiului Vatra Dornei a unui imobil şi modificarea inventarului domeniului privat prin introducearea de noi poziţii

 

                                                Consiliul Local al municipiului Vatra Dornei ,

              intrunit in sedinta de indata   in data de 26 noiembrie  2020

 

          Având în vedere referatul de aprobare nr.30739/25.11.2020 prezentat de Viceprimarul municipiului, raportul nr.30740/25.11.2020  al compartimentului de specialitate, precum şi avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local ;  

            În conformitate cu  prevederile  art.555, art.556, art.567 alin.(2), art.888 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, prevederile art.6 si art.36 alin.(1) din Legea nr.18/1999 –privind fondul funciar, prevederile Anexei nr.1 pct.12 ale Ordinului nr. 2861/2009 emis de către Ministerul Finanţelor Publice, pentru aprobarea normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;

       În temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. “c”,  alin.(6) lit.(c), art.139 alin.(2), art.196 alin.(1) lit.(a) si art.354 alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ;

 

HOTĂRĂŞTE:

 

      Art.1 Se atesta apartenenta unui imobile la domeniul privat al municipiului Vatra Dornei, identificate după cum urmează:

          a)- teren in suprafata de ______ mp  ,  situat în Municipiul Vatra Dornei, Str.Unirii, nr.20A,  identic cu parte din ______din CF ______;

         

         Art.2 Primarul municipiului,  prin compartimentele de specialitate, va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

                                                                        

 

PRESEDINTE DE SEDINTA                                               Contrasemneaza,   

      OBREJA MARIANA               Secretar general  al Municipiului Vatra Dornei                                                                                                                                                                                                                   TURCU VASILE       

 

 

Vatra Dornei

26.11.2020

Nr.187