ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
MUNICIPIUL VATRA - DORNEI
HOTĂRÂRE
privind aprobarea unui ajutor de urgenta pentru Coman Ioan Mihnea, pentru efectuarea unui tratament medical
Consiliul Local al municipiului Vatra Dornei ,
intrunit in sedinta ordinara in data de 17 decembrie 2020
Având în vedere referatul de aprobare nr. 32490/10.12.2020 prezentat de Viceprimarul municipiului, raportul nr. 32491/10.12.2020 al compartimentului de specialitate, precum şi avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;
În conformitate cu prevederile art.15 alin.(1) lit.(i) a Legii nr.273/2006- privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. “d”, alin.(7) lit.(b) si (c), art.139 alin.(3), lit.(a), art.196 alin.(1) lit.(a) si art.354 alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ;;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă alocarea sumei de 4000 lei, ajutor de urgenţă pentru Coman Ioan Mihnea, in vederea efectuării unui tratament medical.
Art. 2 Primarul, prin Direcţia de Asistenţă Socială şi Direcţia economica, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PRESEDINTE DE SEDINTA Contrasemneaza,
OBREJA MARIANA Secretar general al Municipiului Vatra Dornei TURCU VASILE
Vatra Dornei
17.12.2020
Nr.194