Regulament organizare si functionare


CAPITOLUL I - NOTIUNI GENERALE

CAPITOLUL 2 - ATRIBUTIILE ŞI OBIECTIVELE COMPARTIMENTELOR DIN APARATUL PROPRIU AL CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI VATRA DORNEI
CAPITOLUL 3 - REGULI SI PROCEDURI DE LUCRU GENERALE

CAPITOLUL 4 - REGULI PRIVIND ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA

CAPITOLUL 5 - PROGRAMUL DE LUCRU REGULI PRIVIND PREZENŢA ÎN INSTITUŢIE

CAPITOLUL 6 - SANCTIUNI

CAPITOLUL 7 - OBLIGAŢIILE ANGAJATORULUI
CAPITOLUL 8 - NORME GENERALE DE CONDUITĂ PROFESIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI

CAPITOLUL 9 -ALTE OBLIGAŢII ALE SALARIAŢILOR

CAPITOLUL 10 - DREPTURILE SALARIAŢILOR

CAPITOLUL 11 - DISPOZITII FINALE

 


CAPITOLUL I -
NOTIUNI GENERALE

Art.1.1. Primăria municipiului Vatra Dornei îşi desfăşoară activitatea în sediul situat în strada Mihai Eminescu, nr. 17, care este adresa oficială folosită în toate documentele elaborate în instituţie.

Aparatul propriu al Consiliului Local al Municipiului Vatra Dornei este organizat pe compartimente, potrivit structurii organizatorice stabilita prin Hotrâre a Consiliului Local, si asigură indeplinirea sarcinilor ce revin Primariei Municipiului Vatra Dornei, ca organ local al administratiei publice locale.
In activitatea sa, pentru asigurarea condiţiilor de executare a legilor, aparatul executiv al primăriei raspunde de executarea lucrarilor potrivit atributiilor stabilite in prezentul regulament, asigura aducerea la indeplinire a actelor normative adoptate de Parlamentul si Guvernul Romaniei, a ordinelor Prefectului judetului Suceava, a Hotărârilor Consiliului Local precum si a dispoziţiilor Primarului Municipiului Vatra Dornei.
Art.1.2. Compartimentele de lucru in intelesul prezentului regulament sunt direcţiile, serviciile, birourile si compartimentele independente, aflate in subordinea Primarului.
Art.1.3. Legatura intre diferitele compartimente ale Primariei Municipiului Vatra Dornei se face prin conducatorii acestora. Legatura cu alte institutii sau cu conducerea ministerelor si a celorlalte organe ale administratiei de stat, prin reprezentanti legali ai Primariei.
Art.1.4. Conducatorii compartimentelor de specialitate prezinta, la cererea sefului ierarhic superior, ori de cate ori este nevoie, rapoarte privind activitatea compartimentelor pe care le conduc.
Art.1.5. Conducatorii compartimentelor de specialitate vor colabora permanent in vederea indeplinirii la timp si in mod corespunzator a sarcinilor ce le revin.
Art.1.7. In functie de specificul activitatii fiecaruia, si in scopul indeplinirii atributiilor ce le revin, compartimentele din cadrul aparatului propriu intocmesc referate şi proiecte de dispozitii pe care le prezinta Primarului in vederea emiterii acestora.
Art.1.8. Conducatorii compartimentelor de specialitate, din dispozitia sau cu aprobarea Primarului Municipiului Vatra Dornei, vor putea stabili si alte sarcini decât cele prevazute in prezentul Regulament, pentru personalul din cadrul acestora. Aceste sarcini vor fi prezentate in scris si asumate sub semnatura de catre cei indreptatiti sa le aduca la indeplinire.


CAPITOLUL 2

ATRIBUTIILE ŞI OBIECTIVELE COMPARTIMENTELOR DIN APARATUL PROPRIU AL CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI VATRA DORNEI

 

Compartimentul Administratie Publica locala

Compartimentul administratie publicã localã asigurã legãtura dintre cetãteni si autoritãtile publice locale, realizarea mãsurilor de asistentã socialã, si respectarea drepturilor si libertãtilor fundamentale ale cetãtenilor;
Activitatea Serviciului administratie publicã se realizeazã prin urmãtoarele compartimente:

Compartiment stare civilã

Autoritate tutelarã, protecţia copilului ;

Compartiment juridic, contencios;

Arhiva

Compartimentul Autoritate Tutelara

- intocmirea dispozitiilor si referatelor pentru: tutele minori, tutele bolnavi, curatele minori, curatele bolnavi, incuviintare vanzare- cumparare bunuri minori si bolnavi, contracte intretinere pentru persoane varstnice, munca neremunerata, nume-prenume copii abandonati, reprezentarea in instante si institutii pentru diferite cauze, comunicarea dispozitiile petentilor si urmarirea aducerii lor la indeplinire;
- efectuarea in teren si intocmirea anchetelor sociale pentru divorturi, minori infractori, persoane varstnice, alocatii suplimentare, tutele, curatele bolnavi, amânarea sau intreruperea executarii pedepsei condamnatilor care au probleme sociale, pentru curatorii sau tutorii care au domiciliul in Vatra Dornei la solicitarea altor institutii;
- asistarea minorilor si persoanele varstnice la incheierea actelor notariale si participrea la audierea minorilor care nu au alti reprezentanti legali, de catre organele de cercetare penala;
- verificarea anuală sau de cate ori este nevoie a tutelelor minorilor si persoanelor puse sub interdictie;
- intocmirea documentatiei necesare restituirii anumitor sume de bani, consemnate pe numele minorilor sau bolnavilor si controlarea modului cum acestia sunt cheltuiti;
- verificarea situatiei copiilor abandonati in institutiile sanitare sau de ocrotire;
- indosarierea documentele conform nomenclatorului si completarea opisurilor de evidenta a acestora;
- operarea si expedierea (prin poştă sauelectronic) a corespondentei;

Compartimentul Asistenta si Protectie Sociala

- primirea si înregistrarea cererilor pentru acordarea ajutorului social, alocatiei pentru copiii nou-nascuti in baza Legii 416/2001 privind venitul minim garantat modificată şi completată de OUG nr. 121/2002 si a H.G. 1099/2001 de aplicare a prevederilor Legii 416/2001, care stabilesc criteriile de acordare a ajutorului social, a ajutorului pentru incalzirea locuintei, a alocatiei pentru copiii nou-nascuti, a ajutorului social pentru sotiile celor care satisfac serviciul militar obligatoriu precum si a ajutoarelor de urgenta;
- primirea si inregistrarea cererilor de acordare a mesei la cantina de ajutor social, in conformitate cu Legea 208/1997 privind cantinele de ajutor social ;
- primirea si inregistrarea cererilor pentru internarea persoanelor in institutii de ocrotire sociala (conform Legii 17/2000);
- primirea si inregistrarea cererilor si documentatiei in vederea angajarii asistentilor personali ai bolnavilor cu handicap grav, in conformitate cu prevederile O.U.G. 102/1999 modificata prin O.U.G. 40/2000 si ale H.G. 427/2001;
- efectuarea anchetelor sociale pentru solutionarea cererilor adresate serviciului;
- intocmirea referatelor cu propuneri in vederea solutionarii cererilor;
- operarea si expedierea corespondentei;
- asumarea raspunderii pentru corectitudinea primirii documentatiilor, pentru respectarea normelor legale in vigoare si pentru corectitudinea si veridicitatea celor constatate in cursul anchetelor sociale;

În vederea obtinerii alocatiei suplimentare
- întocmeste dosarele în vederea obtinerii acestor alocatii, referatele si anchetele sociale, atât pentru familii, cât si pentru cele nelegal constituite ( relatii de concubinaj);
- întocmeste borderoul si îl înainteazã împreunã cu dosarele pentru alocatiile suplimentare la Directia Muncii si Protectiei Sociale Suceava pânã în data de 5 a fiecãrei luni;
- înregistreazã dosarele de alocatie suplimentarã în registrul special tinut în acest scop;

2.1.3. Compartiment Stare Civilă

Nasteri

primirea declaratiilor si actelor primare care stau la baza inregistrarii nasterii, inregistrearea dupa identificarea persoanelor si verificarea autenticitatii documentelor prezentate;
- completarea actelor de nastere in registrele de stare civila pentru nou nascuti;
- completarea certificatelor de nastere pentru actele de nastere inregistrate in registrele de stare civila pentru nou nascuti si eliberarea lor solicitantilor;
- indosarierea declaratiilor de nastere in ordine cronologica si depunerea lor in arhiva de documente primare de stare civila ;
- completarea actelor de nastere, ca urmare a inregistrarii sentintelor judecatoresti ramase definitive si irevocabile de adoptie ale copiilor si eliberarea certificatelelor corespunzatoare ;
- completarea comunicarilor de mentiuni pentru copii adoptati si transmiterea spre operare la primariile locurilor de nastere in termen de 10 zile; operarea respectivelor mentiuni in registrele pentru nascuti ale municipiului Vatra Dornei pentru copiii adoptati si nascuti in municipiul Vatra Dornei, transmiterea apoi spre operare si la exemplarul II aflat la Consiliul Judetean Vatra Dornei ;
- completarea actelor de nastere pentru inregistrarea copilului gasit si eliberarea certificatelor de nastere corespunzatoare ;
- completarea actelor de nastere ca urmare a sentintelor judecatoresti de inregistrare tardiva a nasterii, ramase definitive si irevocabile si eliberarea certificatelor de nastere corespunzatoare;
- completarea actelor de nastere ca urmare a aprobarii Directiei Generale de Evidenta Informatizata a Persoanei - Serviciul Central de Stare Civila Bucuresti - a persoanelor a caror nastere s-a produs in strainatate si a fost inregistrata la autoritatea publica administrativ teritoriala de pe teritoriul statului respectiv si eliberarea certificatelor de nastere corespunzatoare;
- completarea si transmiterea lunara, la Directia Statistica Judeteana, a buletinelor statistice pentru nascuti ;
- completarea si transmiterea lunara, la Politia Municipiului Vatra Dornei, a comunicarilor de nasteri pentru evidenta populatiei pentru nascuti;
- completarea si transmiterea lunara, la Politia Municipiului Vatra Dornei si la Directia de Munca si Protectie Sociala, a comunicarilor de modificari pentru copiii adoptati ;
- atribuirea codurilor numerice personale pentru nou-nascuti, in municipiul Vatra Dornei, pe baza datelor inscrise in actul de nastere;
- intocmirea opis-ului alfabetic, pentru nou-nascutii din municipiul Vatra Dornei inregistrati anual in registrele de stare civila .

Casatorii
- primirea si inregistrarea declaratiilor de casatorie date de catre soti in fata ofiterului de stare civila, procedarea la identificarea persoanelor si verificarea legalitatii documentelor necesare;
- programarea oficierii casatoriei conform legii 119/1999 si afisarea, in extras, conform legii 23/1999, a declaratiei de casatorie;
- incheierea casatoriei de catre ofiterul de stare civila conform programarii stabilite si semnate de catre ambii soti si ofiterul de stare civila, la sediul starii civile ; - intocmirea actelor de casatorie in registrele de stare civila pentru casatorii, dupa luarea consimtamantului ambilor soti;
- eliberarea certificatului de casatorie in urma oficierii;
- completarea si transmiterea buletinelor statistice de casatorie la Directia Judeteana de Statistica :
- indosarierea declaratiilor de casatorie, transcrierea in ordine cronologica si depunerea in arhiva de acte primare de stare civila
- completarea si transmiterea comunicarilor de mentiuni de casatorie la primariile locurilor de nastere ale viitorilor soti, in termen de 10 zile de la oficierea casatoriei;
- primirea dosarelor cetatenilor ale caror acte s-au produs si inregistrat in strainatate pentru transcriere si transmiterea spre solutionare Politiei Municipiului Vatra Dornei ;
- inscrierea aprobarilor de transcriere date de D.G.E.I.P. - Bucuresti - Ministerul de Interne pentru intocmirea actelor de casatorie in registrele de stare civila pentru casatorii ale municipiului Vatra Dornei si eliberarea certificatelor de casatorie corespunzatoare;
- completarea extraselor de pe actele de casatorie in cazul in care unul dintre soti este cetatean strain si transmiterea Politiei Judetului Suceava - Serviciul Pasapoarte precum si D.G.E.I.P. Bucuresti - Ministerul de Interne ;
- eliberarea certificatelor de casatorie in cazuri de pierdere sau deteriorare dupa identificarea solicitantului.

Decese
- primirea si inregistrarea declaratiilor de deces procedând la identificarea declarantilor si verificând actele prezentate;
- completarea actelor de deces in registrele de stare civila pentru decedati in doua exemplare si eliberarea certificatelor de deces corespunzatoare declarantilor ;
- eliberarea adeverintei de inhumare sau incinerare a cadavrului pe baza caruia urmeaza sa se faca inhumarea sau incinerarea ;
- completarea si transmiterea lunara a borderoului cu buletinele decedatilor si datele de stare civila ale acestora la Politia Municipiului Vatra Dornei ;
- completarea si transmiterea lunara a borderoului cu comunicarile de deces la Politia Municipiului Vatra Dornei ;
- completarea si transmiterea lunara a borderoului cu livretele militare ale decedatilor cu obligatii militare la Centrul Militar Judetean Suceava ;
- completarea actelor de deces ca urmare a sentintelor judecatoresti ramase definitive si irevocabile de moarte prezumata si eliberarea certificatelor de deces corespunzatoare;
- completarea actelor de deces ca urmare a aprobarii de transcriere a D.G.E.I.P. - Bucuresti pentru cetatenii romani decedati in strainatate si inregistrati la primariile din statele respective si eliberarea certificatelor de deces corespunzatoare ;
- completarea si transmiterea in termen de 10 zile a comunicarilor de mentiuni pentru decedati la primariile locurilor de nastere ale acestora, respectiv casatorie, iar pentru decedatii nascuti, respectiv casatoriti in municipiul Vatra Dornei opereaza aceste mentiuni in registrele de nastere, respectiv casatorie, transmitandu-le la exemplarul II spre operare;
- completarea extrasului de pe actele de deces pentru cetatenii straini decedati si inregistrati in registrele de stare civila pentru decedati si transmiterea la Politia Judetului Suceava ;
- completarea si transmiterea lunara a buletinelor statistice pentru decedati la Directia Judeteana de Statistica ;
- inregistrarea, in registrele de stare civila pentru decedati, a cadavrelor neidentificate;
- operarea comunicarilor de identificare făcute de Politie sau Parchet in registrele de stare civila pentru decedati intocmind mentiunile corespunzatoare si eliberarea certificatului de deces corespunzator;
- completarea opisului alfabetic anual privind decedatii inregistrati in registrele de deces ;
- eliberarea certificatelor de deces in cazurile de pierdere sau deteriorare ale acestora la solicitarea cetatenilor pentru persoanele decedate si inregistrate in municipiul Vatra Dornei .

Arhiva Starii Civile
- eliberarea certificatelor de nastere in cazurile de pierdere sau deteriorare la solicitarea cetatenilor nascuti in municipiul Vatra Dornei;
- solicitarea prin corespondenta de la alte primarii a certificatelor de nastere, casatorie sau deces ale persoanelor domiciliate in municipiul Vatra Dornei ;
- inscrierea declaratiilor de recunoastere ulterioara a copiilor si eliberarea certificatele de nastere corespunzatoare, in registrele de stare civila de nastere ;
- inscrierea in registrele de stare civila de nastere a sentintelor de tagada paternitatii ramase definitive si irevocabile si eliberarea certificatelor de nastere corespunzatoare;
- inscrierea sentintelor judecatoresti de stabilire de filiatie ramase definitive si irevocabile si eliberarea certificator de nastere corespunzatoare;
- inscrierea a sentintelor judecatoresti de incuviintare de nume ramase definitive si irevocabile si eliberarea certificatelor de nastere corespunzatoare, in registrele de stare civila de nastere;
- inscrierea in registrele de stare civila de nastere, casatorie sau deces a sentintelor judecatoresti ramase definitive si irevocabile de rectificare, completare sau anulare si eliberarea certificatelor corespunzatoare ;
- intocmirea dosarelor de schimbare de nume si inaintarea spre aprobare la instituţia competentă, conform legii;
- inscrierea in registrele de stare civila de nastere si casatorie a deciziilor de schimbare de nume sau prenume si eliberarea certificatelor corespunzatoare;
- intocmirea comunicarilor de mentiuni pentru toate modificarile in statutul civil al persoanei precizate anterior si transmiterea lor spre operare la primaria locului de nastere, respectiv casatorie;
- transmiterea borderoului lunar de comunicari de modificare in statutul civil al persoanei la Politia Municipiului Vatra Dornei;
- primirea dosarelor de reconstituire sau intocmire ulterioara a actelor de stare civila, iar dupa semnarea dispozitiei de catre primar, inregistrarea respectivului act;
- inscrierea mentiunilor privind acordarea sau pierderea cetateniei romane in actele de stare civila pe baza comunicarilor primite de la Directia Generala de Evidenta Informatizata a Persoanei - Bucuresti;
- inscrierea mentiunilor de casatorie, deces, filiatie, primite de la alte primarii, in registrele de nastere, respectiv casatorie;
- refacerea opiselor alfabetice de nastere, casatorie sau deces privind actele de nastere, casatorie sau deces inregistrate in municipiul Vatra Dornei ;
- intocmirea inventarului arhivei de registre de stare civila respectiv nastere, casatorie, deces reactualizandu-l, asigurand integritatea respectivelor documente ;
- intocmirea inventarului de documente primare ce stau la baza inregistrarilor actelor de nastere, casatorie, deces, filiatie, schimbari in statutul civil al persoanei reactualizandu-l si asigurand integritatea respectivelor documente .

Livrete de Familie
- eliberarea livretului de familie la cererea scrisa a reprezentantului familiei;

Divorturi
- inscrierea divorturilor din oficiu (comunicate de catre judecatorii) sau la cererea oricaruia dintre fostii soti;
- operarea pe registrele de casatorie a inscrierii divortului prin mentiune, transmitand respectiva mentiune si la exemplarul II - de la Consiliul Judetean Suceava si de asemenea la primariile locurilor de nastere ale fostilor soti;
- intocmirea extraselor de casatorie cu mentiunea de divort si transmiterea pe baza de borderou lunar la Politia Municipiului Vatra Dornei ;
- primirea, inregistrarea, redactarea corespondentei primita de la organele locale ale administratiei de stat si alte institutii (primarii, procuratura, politie, D.G.E.I.P. - Bucuresti, notariate), intocmirea extraselor solicitate si transmiterea lor in termen de trei zile de la primire ;
- redactarea raspunsurilor in scris la sesizari, scrisori ale petentilor adresate Serviciului Stare Civila ;
- eliberarea Anexei 8 (dovezi din care rezulta daca s-a efectuat sau nu o inregistrare de stare civila in registrele de stare civila ale localitatii) la cererea persoanelor fizice sau juridice ;
- raspunde verificarilor telefonice solicitate de catre politie, procuratura, judecatorii, primarii sau alte institutii publice cu drept de acces la datele inscrise in registrele de stare civila prevazute in mod expres in legea 119 / 1996 .

2.1.4. Protecţia copilului:
- întocmeste anchete sociale pentru reevaluarea situatiei minorilor aflati în centrele de plasament;
- întocmirea dosarelor pentru instituirea mãsurilor de protectie;
- întocmeste anchete sociale pentru declararea abandonului si adoptii (si pentru minorii aflati în institutiile de ocrotire si pentru toti cei care au domiciliul în raza administrativ teritorialã a municipiului Vatra Dornei);
- întocmeste anchete sociale pentru încredintarea minorilor în cazul desfacerii cãsãtoriei prin divort;
- întocmeste anchete sociale solicitate de politie, instante judecãtoresti sau de alte institutii sau autoritãti, pentru delicventii minori sau în alte cazuri cu minori;
- întocmeste anchete sociale pentru reorientãri sociale ale elevilor cu probleme de integrare în societate, tulburãri de comportament, retardati, etc.;
- întocmeste anchete pentru obtinerea burselor scolare de cãtre elevi, care beneficiazã de aceastã formã de protectie socialã conform legii;
- întocmeste anchete sociale pentru minorii cu handicap;
- întocmeste referate de anchetã socialã pentru instituirea tutelei si curatelei;
- întocmeste anchete sociale pentru minorii care revin în familie, în temeiul legislatiei familiei;
- înregistreazã în registrul unic de evidentã a minorilor aflati în dificultate, Hotãrârile comisiei judetene pentru protectia copilului;
- întocm este lucrãrile necesare pentru instituirea tutelei, curatelei, actiunilor de decãdere din drepturile pãrintesti sau redarea acestor drepturi, precum si punerii sub interdictie, controleazã felul în care tutorii, curatorii îsi îndeplinesc îndatoririle privitoare la minori si la persoanele majore puse sub tutelã, precum si a bunurilor acestora.


2.1.5. Compartimentul Juridic Contencios
Compartimentul juridic, contencios se subordoneazã sefului compartimentului administratie publicã localã si are urmãtoarele atributii:
- asigurã respectarea drepturilor si libertãtilor fundamentale ale cetãtenilor, a prevederilor constitutiei si ale legilor tãrii, ale decretelor Presedintelui României, ale Hotãrârilor Guvernului României, ale actelor emise de ministere si alte autoritãti ale administratiei centrale si locale, ale hotãrârilor Consiliului judetean;
- participã la întocmirea proiectelor de hotãrâri, dispozitii, regulamente sau instructiuni, precum si a oricãror acte cu caracter normativ care sunt în legãturã cu atributiile Consiliului local, ale conducerii executivului si face propuneri pentru modificarea sau revocarea actelor normative care nu sunt în concordantã cu legislatia în vigoare;
- duce la îndeplinire hotãrârile Consiliului local sub coordonarea primarului, viceprimarului si secretarului, în colaborare cu celelalte compartimente ale Primãriei municipiului Vatra Dornei;
- participã la actiunile organizate privind consultarea cetãtenilor prin referendum si finalizeazã rezultatele acestuia;
- asigurã reprezentarea în cauzele aflate pe rolul instantei judecãtoresti;
- asigurã comandarea publicatiilor de specialitate si dotarea Bibliotecii juridice a Primãriei municipiului Vatra Dornei;
- depune diligentele necesare în exercitarea drepturilor si asigurã îndeplinirea obligatiilor ce revin municipiului în calitate de persoanã juridicã civilã;
- analizeazã periodic modul cum sunt respectate dispozitiile legale cu privire la adaptarea si gospodãrirea domeniului public si privat al municipiului, precum si cauzele care genereazã sãvârsirea de infractiuni, litigii, si face propuneri pentru luarea mãsurilor necesare;
- participã si rãspunde de activitatea Comisiei municipale de stabilire a dreptului de proprietate privatã asupra terenurilor în ce priveste legalitatea hotãrârilor comisiei;
- asigurã respectarea strictã a legalitãtii de cãtre celelalte servicii ale Primãriei municipiului Vatra Dornei si a programului anual de prelucrare a actelor normative specifice activitãtii primãriei;
- avizeazã de legalitate contracte si acte juridice care sunt de naturã sã angajeze rãspunderea patrimonialã a primãriei, ori aduc atingere drepturilor sau intereselor legitime ale acesteia sau ale angajatilor;
- vizeazã de legalitate contractele economice, contractele de asociere, de concesionare, de închiriere,alte contracte, conduce evidenta acestora potrivit competentelor repartizate;
- întocmeste rapoarte, referate, informãri, referate de specialitate si le prezintãconducerii primãriei si comisiilor de specialitate a Consiliului local, dupã caz.
- tine evidenta mandatelor de executare a muncii în folosul comunitãtii emise si comunicate de cãtre instantele judecãtoresti în temeiul prevederilor Legii nr 82/1999, si asigurã corespondenta cu instantele de judecatã în ceea ce priveste stadiul aducerii la îndeplinire a acestor mandate;
- asigurã distribuirea actelor normative necesare în activitatea celorlalte birouri si compartimente din cadrul Primãriei municipiului Vatra Dornei;
- colaboreazã cu Serviciul de carte funciarã de pe lângã Judecãtoria Vatra Dornei pentru studiul situatiei juridice a imobilelor aflate în patrimoniul Consiliului local Vatra Dornei;
- participã la comisiile de licitatii public e privind închirierea, concesionarea sau vânzarea bunurilor din domeniul public sau privat al municipiului Vatra Dornei;
- promoveazã actiuni în recuperarea creantelor decurgând din contractele de închiriere sau concesionare a bunurilor din patrimoniu l municipiului Vatra Dornei;
- promoveazã actiuni în rectificarea, completarea, modificarea sau anularea actelor de stare civilã la sesizarea Compartimentului stare civilã din cadrul Primãriei municipiului Vatra Dornei si reprezintã institutia în fata instantei de judecatã;
- reprezintã Consiliul local Vatra Dornei cu privire la autentificarea contractelor de vânzare-cumpãrare si de schimb a imobilelor din domeniul privat al municipiului Vatra Dornei;
- participã la sedintele comisiei de apli care a Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicatã, si ale Legii nr. 1/2000 ;
- participã la sedintele comisiei de aplicare a Legii 10/2001;

2.1.5. Arhiva
Atributii:
- initierea si organizarea activitatii de intocmire a nomenclatorului dosarelor in cadrul unitatii;
- verificarea si preluarea dosarele constituite de la compartimente, pe baza de inventare;
- convocarea comisiei de selectionare in vederea analizarii dosarelor cu termene de pastrare expirate si propunerea pentru eliminare ca fiind nefolositoare; intocmirea formelor prevazute de lege pentru confirmarea lucrarii de catre Arhivele Nationale; asigurarea predarii integrale a arhivei selectionate la unitatile de recuperare;
- cercetarea documentelor din depozit in vederea eliberarii copiilor si certificatelor solicitate de cetateni pentru dobandirea unor drepturi, in conformitate cu legile in vigoare;
- punerea la dispozitie, pe baza de semnatura, si tinerea evidentei documentelor imprumutate compartimentelor creatoare; verificarea la restituire a integritatii documentelor imprumutate; reintegrarea la fond dupa restituirea acestora;
- cornunicarea raspunsurilor catre petenti in termen legal;
- organizarea depozitului de arhiva dupa criterii prealabil stabilite, conform Legii Arhivelor Nationale; mentinerea ordinii si asigurarea curateniei in depozitul de arhiva;
- punerea la dispozitia delegatului Arhivelor Nationale a documentelor solicitate cu prilejul efectuarii actiunii de control privind situatia arhivelor de la creatori;
- pregatirea documentelor si inventarelor acestora, in vederea predarii la Arhivele Nationale, conform prevederilor Legii Arhivelor Nationale.

2.2 Dezvoltare Strategică şi Integrare Europeană

2.2.1. Integrare Europeană

coordonează procesul de monitorizare a participării municipiului Vatra Dornei la programele comunitare şi programe de cooperare naţionale şi internaţionale în domeniul administraţiei publice;

coopereaza cu institutiile ( agentii,centre) implicate în derularea în România a programelor de integrare europeană;

Initiaza proiecte de cooperare internationala în domeniul administraţiei publice locale

identifică pe plan internaţional localităţi cu care municipiul Vatra Dornei s-ar putea înfrăţi şi întocmeşte documentaţia pentru înfrăţire;

Identifică sursele de finanţare internă şi externă în domeniul administraţiei publice;

Coordonarea elaborării proiectelor de finanţare;

Depunerea proiectele de finanţare şi urmărirea modului de aprobare al acestora;

urmărirea derulării programelor de finanţare aprobate şi respectarea clauzelor contractuale din program.

OBIECTIVE

alinierea administraţiei publice la aquis-ul comunitar

elaborarea programului strategic de dezvoltare a localităţii;

identificarea şi accesarea programelor de finanţare la care administeraţia publică este eligibilă;

2.2.2. Mediatizare si Promovare Imagine

- asigurarea functiei de purtator de cuvant al Primariei Vatra Dornei;

- asigurarea relatiei institutiei cu presa locala si centrala si monitorizarea acesteia;

- informarea presei locale si centrale despre cele mai importante actiuni ale Primariei si ale Consiliului Local Municipal si convocarea presei la actiunile organizate de Primarie;

- anuntarea conferintelor de presa organizate de dl Primar si participarea la conferintele de presa ;

- elaborarea comunicatelor de presa catre mass-media centrala si locala care sa informeze asupra activitatii primariei si transmiterea comunicatelor de presa;

- supervizarea informatiilor pe care şefii de activităţi din Primarie le transmit spre publicare in mijloacele mass-media;

- convocarea presei la actiunile organizate de Primarie;

- mediatizarea activitatii zilnice a directiilor primariei si gestionarea imaginii institutiei in ansamblu, mediatizarea actiunilor Primariei, simpozioanelor, intrunirilor oficiale organizate de aceasta;

- comunicarea informatiilor de interes public, conform legii informatiilor publice 544/2001;

- asigurarea accesului la informatiile de interes public, conform legii 544/2001;

- elaborarea discursurilor oficiale pentru ocazii speciale;

- elaborarea dosarelor de presa necesare evenimentelor organizate de primarie si pregatirea materialelor cu informatii necesare pentru conferintele de presa;

- crearea si actualizarea permanenta a bazelor de date referitoare la institutiile de presa si persoanele din presa care colaboreaza cu primaria, elaborarea fisierelor de presa si a listelor de date;

- planificarea si programarea activitatii de mediatizare prin planuri de mediatizare strategice, tactice si de executie;

- elaborarea planurilor si strategiilor de administrare a situatiilor de criza si planurilor comunicarii de criza;

- punerea in aplicare a planurilor si programelor de mediatizare aprobate de conducerea primariei;

- identificarea si prelucrarea informatiei faptice la nivelul institutiei;

- intocmirea rapoartelor evaluative privitoare la actiunile de mediatizare;

- planificarea si organizarea campaniilor de presa;

- elaborarea continutului materialelor promotionale si de informare: afise, pliante, brosuri, postere, mape de prezentare - necesare mediatizarii evenimentelor organizate de primarie;

- crearea si intretinerea de date fotografice si alte materiale auxiliare necesare activitatii de mediatizare;

- redactarea luarilor de pozitie in cazul in care un anumit eveniment afecteaza imaginea institutiei, ca replica la un eveniment consumat sau a carui pregatire este anuntata ca sigura

- elaborarea rapoartelor anuale de activitate ale institutiei;

- elaborarea materialelor de prezentare pentru evenimentele organizate de Primarie sau in care Primaria este implicata in colaborare;

2.2.3 Resurse Umane

2.2.3.1Recrutare, selecţie, angajare :

stabilirea criteriilor de recrutare si selecţie a personalului

anajarea si repartizarea a personalului pe posturi

asigurarea integrarii noilor angajati şi crearea unor conditii normale de munca

controlul respectarii disciplinei muncii

2.2.3.2 Evidenţă persona

Elaborarea şi ţinerea la zi a baze de date a personalulu primăriei şi a subunităţilor din subordine : Biblioteca , Cantina de ajutor social , Administraţia pieţei , Muzee, Casa de Cultură, Salvamont, DADP .

Întocmirea şi completarea dosarului personal ;

intocmirea dispozitiilor de încadrare, detasare, transfer, incetare a activitatii, pensionare si orice alte modificari aparute in raporturile de munca;

- intocmirea contractelor de munca si tinerea evidentei fiselor postului ce cuprind sarcinile de serviciu ale fiecarui angajat;

- efectuarea operatiunilor privind incadrarea, drepturile salariale si orice modificare intervenita pe parcursul desfasurarii activitatii pentru salariati si pentru asistentii angajati pentru bolnavii cu handicap de gradul I, in carnetele de munca;

întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor;

întocmirea şi transmiterea către Casa de pensii a judeţului Suceava a dosarelor de pensionare pentru salariaţii primăriei.

Evidenţa persoanelor care îndeplinesc condiţii de pensionare;

- verificarea lunara a sporurilor de vechime ale personalului angajat si transmiterea acestora catre compartimentul salarizare in vederea intocmirii statului de plata;

- evidenţa fişelor de evaluare anuala a performantelor profesionale individuale ale salariatilor institutiei si de acordare a gradelor profesionale;

- tinerea evidentei concediilor medicale, de studii, fara plata, de maternitate si eliberarea adeverinţelor în acest sens.

Eliberarea adeverinţelor de salarizare personalului angajat al primăriei Vatra Dornei.

Evidenţa fluctuaţiei de personal

2.2.3.3 Salarizare

evidenţa fişelor de evaluare anuală a salariaţilor şi stabilirea salariilor de bază şi sporurilor acordate conform prevederilor legale;

Întocmirea statelor de plată şi viramentele aferente fondului de salarii;

Întocmirea situaţiei privind necesarul fondului de salarii, pentru întocmirea proiectului de buget local.

intocmirea statelor de plata pentru salariati si consilieri locali, pe baza pontajelor de prezenta si a referatelor de ore suplimentare si a altor drepturi salariale, in conformitate cu prevederile legale.

calculul drepturilor banesti aferente concediilor de odihna si a concediilor de boala pentru salariati, ori de cite ori este nevoie.

intocmirea statelor de plata pentru plata salariilor asistentilor persoanelor cu handicap.

- intocmirea si predarea fiselor fiscale FF1 si FF2 pentru salariatii institutiei, consilieri locali si asistentii persoanelor cu handicap.

- eliberarea de adeverinte privind salarizarea angajatilor institutiei,la cererea acestora .

- intocmirea si predarea declaratiilor privind virarea cas-lui, fond sanatate, somaj si impozit pe salarii.

2.2.3.4. Calificare si perfectionare profesionala

stabilirea nevoilor de pregatire si de perfectionare a pregatirii profesionale

elaborarea programelor de pregătire si de perfecţionare, precum si urmărirea aplicării lor

organizarea cursurilor de pregătire si de perfecţionare la nivel local

asigurarea condiţiilor pentru participarea salariaţilor, evaluarea acţiunilor de pregătire si perfecţionare

2.2.3.6 Promovarea personalului

elaborarea planului de promovare pentru personalul Primăriei municipiului Vatra Dornei

organizarea concursurilor de promovare

2.2.3.6. Stabilirea necesarului de personal

elaborarea criteriilor de stabilire a necesarului de personal

elaborarea proiectului organigramei şi statului de funcţii, pe care le supune spre aprobare Consiliului Local.

analiza gradului de ocupare pe post

dimensionarea formaţiilor de lucru

analiza si descrierea posturilor, elaborarea fiselor posturilor

proiectarea structurii organizatorice si repartizarea posturilor in cadrul ei

elaborarea planului de munca si de salarii

OBIECTIVE:

2.2.4. COMPARTIMENT INFORMATIC

Răspunde de activitatea de realizare a Sistemului informatic;

Propune strategia privind realizarea Sistemului informatic al Primăriei, necesarul de echipamente, pe categorii şi tipuri ;

Elaborează împreună cu utilizatorii lista aplicaţiilor şi a priorităţilor în realizarea acestora la nivelul Primăriei (s-au achiziţionarea de la terţi) ;

Îndrumă şi supraveghează activitatea de editare şi arhivare pe suport magnetic a documentelor în cadrul Primăriei;

Creează , dezvoltă şi actualizează pagina web la nivelul Primăriei

Răspunde de planificarea, achiziţionarea, instalarea şi operarea în cadrul reţelei;

Execută instalarea hardului şi a softului de reţea pe server şi staţiile de lucru

Supraveghează toate modificările la echipamentele de calcul, cablare şi alte resurse ale reţelei, asigurând capacităţi suficiente pentru aplicaţii noi.

Instalează caracteristicile utilizatorilor, parolele, directoarele utilizatorilor, şi drepturile de acces în reţea;

Stabileşte procedurile de asigurare a securităţii datelor, planificând şi supraveghind salvarea regulată a datelor pe suport extern;

Acordă asistenţă personalului pe linia ridicării nivelului de cunoştinţe privind operarea pe calculator;

Răspunde de realizarea şi dotarea cu cărţi şi reviste de specialitate în domeniul calculatoarelor unui punct documentar;

Instruieşte personalul, sau, după caz, propune efectuarea unor cursuri de pregătire în cadrul altor instituţii, privind modul de utilizare a noilor aplicaţii instalate.

Răspunde de instalarea hardului. Poate contracta, cu aprobarea conducerii Primăriei, lucrări de service pentru echipamentele din dotare;

Instruieşte personalul asupra modului de întreţinere al echipamentelor de calcul şi controlează modul în care aceste instrucţiuni sunt respectate;

Coordonează activitatea de achiziţionare echipamente de calcul sau soft prin licitaţii sau cereri de oferte, etc;

Coordonează, din punct de vedere informaţional, activităţile externe în care este implicată Primăria, asigurând necesarul de echipament de calcul, personal şi soft specializat;

Coordonează şi participă direct la realizarea machetelor cu conţinut grafic deosebit cît şi a acelor documente complexe care necesită cunoştinţe de nivel superior în utilizarea calculatoarelor.

OBIECTIVE

eficientizarea sistemului de informatizare a administraţiei publice;

asigurarea siguranţei şi securităţii datelor în reţeaua primăriei;

elaborarea strategiei de informatizare pe termen mediu;

asigurarea accesului publicului larg la informaţiile cu caracter public prin pagina web a primăriei;

2.3. URBANISM ŞI AMENAJAREA TERITORIULUI

Serviciul Urbanism din cadrul Primãriei municipiului Vatra Dornei este condus de un sef de serviciu si se subordoneazã directorului tehnic
Serviciul urbanism realizeazã urmãtoarele atribute:
a) urbanism, disciplina în constructii, mediu;
b) contracte, licitatii, investitii;
c) patrimoniu public si privat .

Serviciul urbanism are urmãtoarele atributii:
- dezvoltarea urbanisticã a municipiului Vatra Dornei si a localitãtilor componente si apartinãtoare, amenajarea teritoriului, cu respectarea planurilor urbanistice si a documentatiilor aferente, realizarea lucrãrilor publice de investitii ce urmeazã a fi executate de primãrie pe bazã de contracte cu agentii economici specializati, în conditiile legii,
- pregãtirea si fundamentarea programului anual de investitii proprii, pentru institutiile si agentii economici de subordine localã, unitãtile de învãtãmânt, precum si a programelor de întretinere si reparare a acestora, în functie d e necesitãti si oportunitãti;
- colaborarea cu diferite organisme si organizatii pentru programe legate de dezvoltarea urbanisticã a municipiului Vatra Dornei, realizarea unor obiective de investitii, studii pentru realizarea, protectia si conservarea monumentelor istorice, studii pentru reabilitarea sistemelor de iluminat, circulatie, studii pentru pregãtirea investitiilor de infrastructurã;
- întocmirea referatelor si proiectelor de hotãrâri pentru problemele, cererile si activitãtile ce cad în sarcina serviciului urbanism;
- eliberarea certificatelor de urbanism si a autorizatiilor de construire cu respectarea prevederilor Planului Urbanistic General , Planurilor Urbanistice Zonale si Planurilor Urbanistice de Detaliu aprobate;
- Urmãr irea actualizãrii taxelor de autorizare la finalizarea lucrãrilor de constructii de cãtre titularii acestora;
- implementarea Planurilor Urbanistice Zonale si Planurile Urbanistice de Detaliu aprobate de Consiliul local;
- desfãsurarea actiunilor pentru consultarea cetãtenilor si aducerea la cunostinta publicã a Planului Urbanistic General si Planurilor Urbanistice Zonale elaborate,
- elaborarea si aplicarea Regulamentului local de urbanism;
- colaborare cu celelalte directii si servicii din primãrie, precum si cu unitãtile de învãtãmânt în vederea fundamentãrii bugetului local;
- urmãreste respectarea prevederilor legale în domeniul urbanismului si disciplinei în constructii;
- verificã existenta si respectarea documentatiilor de executie aprobate pentru lucrãrile ce se realizeazã pe teritoriul municipiului si modul în care se respectã documentatiile aprobate;
- exercitã controlul cu privire la disciplina în domeniul urbanismului, amenajarea teritoriului, controleazã existe nta, valabilitatea si respectarea autorizatiilor de construire de cãtre persoanele fizice si juridice;
- constatã abaterile care constituie contraventii la Legea privind autorizarea executãrii constructiilor, întocmeste procesul verbal de constatare a contraventiilor si le transmite primarului pentru aplicarea sanctiunii;
- urmãreste realizarea mãsurilor dispuse prin procesul verbal de contraventie si face propuneri pentru demolarea lucrãrilor executate pe domeniul public fãrã autorizatie sau cu î ncãlcarea acesteia, în baza dispozitiei primarului municipiului Vatra Dornei;
- întocmeste referate din punct de vedere urbanistic, privind concesionarea terenurilor si face propuneri primarului pentru initierea unor proiecte de hotãrâri;
- elibe reazã adeverinte în scopul notãrii unor constructii, adeverinte de intravilan sau alte avize cu acordul primarului sau dupã caz a Consiliului local;
- costatã contraventii si aplicã sanctiuni, dupã caz, persoanelor fizice si juridice care încalcã norm ele de gospodãrire, întretinere si înfrumusetare a municipiului Vatra Dornei si localitãtile componente;
- organizeazã si asigurã cu institutiile autorizate realizarea unor actiuni comune cu privire la respectarea reglementãrilor legale în domeniul protectiei mediului;
- emite avize privind executarea lucrãrilor de racordare la retelele edilitare;
- participã la organizarea si desfãsurarea actiunilor de dezinsectie si deratizare pe raza municipiului Vatra Dornei ;
- întocmeste si realize azã proiecte de protectia mediului;
- aplicã sanctiuni pentru încãlcarea prevederilor legale referitoare la protectia mediului;
- colaboreazã cu Agentia pentru Protectia Mediului si Organizatiile neguvernamentale de profil;
- întocmeste Auto rizatiile de Functionare pentru agentii economici, ulterior verificãrii dosarelor de cãtre comisia constituitã prin dispozitia primarului;
- tine evidenta patrimoniului public si privat al municipiului Vatra Dornei;
- efectueazã mãsurãtori, verif icãri în teren si face propuneri în vederea administrãrii eficiente a bunurilor imobile aflate în patrimoniul public si privat al municipiului;
- emite propuneri fundamentate din punct de vedere tehnic pentru pregãtirea lucrãrilor de reparatii si într etinere a imobilelor din patrimoniul municipiului Vatra Dornei;
- asigurã predarea si preluarea amplasamentelor la imobile (terenuri si clãdiri);
- pregãteste, organizeazã si participã la derularea licitatiilor pentru închirieri si concesionãri;
- verificã modul de ocupare a domeniului public si privat si aplicã sanctiuni, dupã caz pentru nerespectarea prevederilor legale si a hotãrârilor Consiliului local;
- verificã respectarea destinatiilor spatiilor si prezintã note de constatare, fãcând propuneri în consecintã;
- urmãreste realizarea programului de reparatii curente, capitale si de investitii;
- asigurã evidenta cererilor si documentelor depuse în vederea construirii de locuinte, cu respectarea prevederilor legale;
- î ntocmeste contractele de închiriere a terenurilor aferente constructiilor, anexelor;
- asigurã evidenta parcãrilor publice din municipiul Vatra Dornei si administrarea lor;
- întocmeste contracte de închiriere pentru locuri de parcare, terase etc .;
- conduce evidenta strãzilor, drumurilor si face propuneri pentru repararea acestora;
- asigurã inventarierea bunurilor din domeniul privat al municipiului Vatra Dornei.
- verificã si confirmã situatiile de lucrãri întocmite pe parcursul executãrii lucrãrilor de reparatii curente, reparatii capitale, investitii ;
- urmãreste decontarea lucrãrilor executate si pregãteste deschiderea finantãrii lucrãrilor angajate de Consiliul local ;
- întocmeste schite, antemãsurãtori si devize d e câte ori este nevoie;
- efectueazã verificãri si mãsurãtori în teren în scopul rezolvãrii cererilor si sesizãrilor depuse de cetãteni;
- respectã si aplicã sistemul de asigurare a calitãtii în exercitarea sarcinilor ce revin serviciului;
- participã la elaborarea notelor de constatare si evaluãrilor în caz de calamitãti naturale.

Activitatea Drumuri
- coordonarea si urmarirea derularii programelor de reabilitare străzi în municipiul Vatra Dornei;
- urmarirea derularii lucrarilor finantate din Fondul Special al Drumurilor; urmarirea sistematica a starii podurilor destinate traficului rutier din municipiu
- urmarirea executatarii de catre institutii specializate a lucrarilor de revizie curenta, periodica, de intretinere si reparatii curente;
- intocmirea necesarului de lucrari pentru elaborarea programului anual pe categorii de lucrari;
- participarea la elaborarea documentatiei tehnico-economice pentru autorizarea lucrarilor;
- participarea la elaborarea fiselor tehnologice pe categorii de lucrari;
- tinerea evidentei lucrarilor executate in fisa strazilor ;
- emiterea de instructiuni pentru inceperea lucrarilor contractate;
- urmarirea executiei lucrarilor comandate privind respectarea tehnologiilor aprobate;
- urmarirea comportarii in timp a lucrarilor executate, in perioada de garantie si post garantie;
- participarea la elaborarea documentatiei de licitatie sau oferta publica (caiete de sarcini, fise tehnologice, estimari valorice, clauze tehnice contractuale, etc.);
- rezolvarea corespondentei.
- verificarea starii de întretinere a indicatoarelor rutiere si stabilirea în teren a indicatoarelor sustrase, deteriorate si realizarea propunerilor de instalare a unora noi functie de dinamica structurii urbanistice a municipiului, montarea, demontarea, reconditionarea si înlocuirea acestora;
- verificarea starii de întretinere a elementelor de protectie rutiera (garduri de protectie, stâlpi, bariere fixe si mobile), marcajelor rutiere, parcajelor rutiere si stabilirea în teren a elementelor deteriorate, sustrase si realizarea propunerilor de instalare a unora noii, functie de dinamica structurii urbanistice a municipiului, montarea-demontarea, reconditionarea si înlocuirea acestora;
- verificarea întocmirii corecte a documentatiei înaintate de catre petenti Comisiei de Circulatie si stabilirea în teren a corectitudinii celor solicitate în vederea obtinerii avizelor acestei comisii pentru construirea unui obiectiv, de functionare a unui punct de lucru sau societate, pentru eliberarea licentei de traseu în Municipiul Vatra Dornei si a capului de linie, întocmirea si eliberarea acestora;
- verificarea sesizarilor populatiei, inclusiv documentarea în teren si rezolvarea acestora pentru fiecare activitate în parte.
-atribuirea si verificarea numerelor stradale;
- asigurarea pregatirii documentelor necesare desfasurarii achizitiilor publice de bunuri, de natura prestarilor de servicii si raspunde de desfasurarea acestora în conditiile reglementarilor în vigoare la data organizarii;

Administrarea domeniului locativ
- asigurã inventarierea si conducerea evidentei spatiilor din fondul locativ de stat cu destinatia de locuinte din municipiul Vatra Dornei si face propuneri privind închirierea acestora,
- asigurã identificarea si evidenta spatiilor cu altã destinatie decât cea de locuinte si face propuneri de închiriere sau de vânzare , dupã caz, prin licitatie publicã a acestora;
- verificã documentatia tehnicã depusã de chiriasi în vederea cumpãrãrii locuintelor în baza legii;
- întocm este contractele de închiriere si actele aditionale la spatii cu destinatia de locuinte sau cu altã destinatie si urmãreste derularea contractelor;

2.4. Cadastru – Fond Funciar

Birou agricol, fond funciar se subordoneazã directorului tehnic
- colaboreazã cu celelalte directii si servicii din cadrul primãriei, în vederea aplicãrii prevederilor Legii nr. 18/1991, republicatã, Legii nr. 169/1998 si Legii nr. 1/2000;
- întocmeste procesele verbale de punere în posesie si le transmite organelor abilitate în vederea eliberãrii titlurilor de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, republicatã.
- urmãreste punerea în posesie a terenurilor restituite fostilor proprietari sau altor persoane îndreptãtite de legislatia în vigoare;
- asigu rã evidenta titlurilor de proprietate eliberate în baza Legii nr. 18/1991, republicatã si a Legii nr. 1/2000;
- participã la constatarea pagubelor cauzate culturilor agricole ºi fondului forestier;
- tine evidenta terenurilor agricole degradate p rin calamitãti si face propuneri pentru analizarea acestor catastrofe;
- verificã toate cazurile de atribuire de terenuri în proprietate prin constituire si reconstituire si face propuneri comisiei municipale de aplicare a legii fondului funciar cu pr ivire la solutionarea cererilor adresate de cetãteni în acest sens;
- asigurã convocarea comisiei municipale de aplicare a legii fondului funciar ;
- transmite propunerile comisiei municipale de aplicare a legii fondului funciar în vederea validãrii sau invalidãrii acestora de cãtre Comisia judeteanã Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privatã asupra terenurilor;
- întocmeste si conduce registrul agricol în conformitate cu legislatia în vigoare;
- verificã înscrierile în r egistrele agricole existente în vederea rezolvãrii unor litigii;
- întocmeste documentatiile pentru administrarea suprafetelor de pãsune a municipiului Vatra Dornei;
- întocmeste contractele de pãsunat si urmãreste derularea acestora si recuperarea de la rãu platnici a sumelor datorate cu titlu de taxã de pãsunat;
- propune stabilirea taxelor de pãsunat si modalitãtile de încasare a acestora;
- colaboreazã cu serviciile publice descentralizate pentru agriculturã, cu Centrul de consultan tã agricolã cu circumscriptiile sanitar-veterinare, etc.;
- tine evidenta efectivelor de animale de pe raza municipiului Vatra Dornei;
- elibereazã certificate si adeverinte pe baza datelor din registrul agricol, adeverinte pentru persoanele care nu detin teren agricol în vederea stabilirii ajutorului de somaj, precum si adeverinte pentru persoanele care nu detin în proprietate terenuri în vederea întocmirii dosarului pentru acordarea de burse scolare;
- tine evidenta contractelor de arendare a terenurilor agricole încheiate în baza Legii nr. 16/1994 - Legea arendãrii, republicatã;
- asigurã efectuarea mãsurãtorilor topografice necesare întocmirii planurilor cadastrale si întocmeste schite de punere în posesie a cetãtenilor îndreptãtiti, conform legislatiei în vigoare;
- realizeazã mãsurãtori topografice si întocmeste planuri de situatie pentru terenurile apartinând domeniului public si privat al municipiului;
- pãstreazã si întocmeste documentele de evidentã funciarã pentru stab ilirea impozitului pe venit agricol în baza Legii nr. 34/1994 privind impozitul pe venitul agricol si le transmite serviciului impozite si taxe din cadrul Directiei Economice;
- asigurã sprijin de specialitate producãtorilor agricoli;
- asigurã s ecretariatul Comisiei de fond funciar;
- tine evidenta terenurilor forestiere proprietatea primãriei;
- întocmeste rapoarte privind situatia agricolã a municipiului;
- elibereazã certificate de producãtor agricol;
- efectueazã lucrãrile de pregãtire si organizare a recensãmântului general agricol;
- întocmeste si actualizeazã anexele privind beneficiarii cupoanelor pentru agricultorii care detin terenuri agricole pe raza municipiului Vatra Dornei si le prezintã spre aprobare primaru lui municipiului Vatra Dornei;
- întocmeste dãrile de seamã si rapoartele statistice anuale privind datele din registrul agricol.
- coordonează activitatea de administrare a fondului forestier proprietatea Consiliului Local al municipiului Vatra Dornei;

2.5. Directia Economică

Directia economicã este serviciul care asigurã, în principal, finantarea activitãtilor primãriei, a aparatului propriu al Consiliului local al municipiului Vatra Dornei, a institutiilor publice aflate sub autoritatea Consiliului local, a patrimoniului public si privat al municipiului Vatra Dornei, întocmirea si executarea bugetului local.

Directia economicã în principal are urmãtoarele atributii:
- face propuneri de fundamentare a impozitelor si taxelor locale ce se constituie venituri la bugetul local datorate de contribuabili persoane fizice, persoane juridice, asociatii familiale, etc.;
- fundamenteazã instituirea de taxe speciale pentru serviciile publice create la nivelul municipiului Vatra Dornei în scopul satisfacerii unor nevoi ale cetãtenilor colaborând în acest sens cu celelalte servicii din primãrie;
- face propuneri pentr u acordarea esalonãrii si amânãrilor la platã pânã la sfârsitul anului calendaristic, precum si reduceri de majorãri de întârziere pentru impozitele si taxele locale neachitate, pentru cazuri si motive temeinic justificate în vederea aprobãrii acestora de cãtre Consiliul local;
- face propuneri pentru majorarea sau diminuarea impozitelor si taxelor locale stabilite în sumã fixã în limitele prevãzute de lege;
- fundamenteazã propunerile privind indexarea anualã a impozitelor si taxelor locale, pr ecum si amenzilor potrivit legii;
- rãspunde de recuperarea sumelor restante datorate de agentii economici pe cale de decontare bancarã, titlu executoriu sau prin executare silitã, potrivit legii, asupra elementelor patrimoniale ale debitorilor, în c azul neachitãrii la termen a impozitelor si taxelor locale stabilite de Consiliul local;
- stabileste si rãspunde de aplicarea mãsurilor legale ce se impun pentru respectarea disciplinei financiare si bugetare, în scopul identificãrii, impunerii si s anctionãrii evaziunii fiscale si atragerea de venituri suplimentare la bugetul local;
- aplicã viza de control financiar preventiv si stabileste normele necesare pentru respectarea prevederilor cuprinse în Legea contabilitãtii;
- întocmeste pro iectul bugetului de venituri si cheltuieli al municipiului Vatra Dornei;
- întocmeste raportul privind contul de executie al bugetului local;
- urmãreste executia bugetului de venituri si cheltuieli;
- asigurã si rãspunde de încasarea ven iturilor bugetului local si utilizarea acestora conform prevederilor bugetare;
- asigurã respectarea normelor legale cu privire la inventarierea anualã a bunurilor, integritatea, pãstrarea si paza bunurilor si valorilor de orice fel si detinute cu or ice titlu, utilizarea valorilor materiale de orice fel, declararea si casarea de bunuri, efectuarea în numerar sau în cont a încasãrilor si plãtilor în lei si în valutã de orice naturã;
Activitatea Directiei economice se realizeazã prin urmãtoa rele servicii, între care existã raporturi de colaborare:
a) Compartimentul buget, finante, contabilitate;
b) Compartimentul impozite si taxe .

a) Serviciul buget, finante, contabilitate, are urmãtoarele atributii:
- organize azã si asigurã urmãrirea executiei bugetare pentru toate activitãtile finantate din bugetul local, precum si pentru activitãtile finantate din surse extrabugetare;
- întocmeste proiectul bugetului de venituri si cheltuieli al municipiului Vatra Dorne i;
- întocmeste raportul privind contul de executie a bugetului local;
- urmãreste executia bugetului de venituri si cheltuieli;
- centralizeazã propunerile de virãri de credite de la institutiile finantate din bugetul local, le analizeaz ã si dacã nu contravin dispozitiilor legale, întocmeste referate de specialitate privind aprobarea acestor virãri de credite ordonatorului principal;
- analizeazã solicitãrile de subventii care se acordã din bugetul local;
- trimestrial primest e dãrile de seamã contabile de la institutiile care sunt finantate din bugetul local, le verificã dacã sunt în concordantã cu cifrele aprobate si nu existã depãsiri de credite, dacã sunt completate conform instructiunilor Ministerului Finantelor; asigurã c entralizarea acestora si întocmirea dãrii de seamã proprii, pe care le depune la termenele fixate la Directia Generalã a Finantelor Publice, împreunã cu referatul explicativ asupra bilantului contabil;
- pe baza bugetului aprobat, întocmeste cererea deschiderii de credite si dispozitii bugetare pentru repartizarea creditelor bugetare activitãtilor cuprinse în bugetul local;
- întocmeste documentul pentru modificarea repartizãrii creditelor bugetare;
- în concordantã cu prevederile bugetare întocmeste lunar cererile de sume defalcate si transferuri din bugetul de stat ( pentru investitii, acoperirea diferentelor de tarif la energia termicã furnizatã populatiei, fonduri speciale) pe care le supune avizãrii Directiei Generale a Finantelor Publ ice si Controlului Financiar de Stat;
- asigurã onorarea la timp si corectã a obligatiilor financiare ale institutiei cãtre terti si a acestora fatã de institutie, cu respectarea prioritãtilor, potrivit legii;
- asigurã documentele si sumele ne cesare pentru deplasãrile efectuate de personalul propriu în interes de serviciu, în tarã si strãinãtate;
- asigurã conditiile pentru buna functionare a institutiilor de sub autoritatea primãriei pe care le finanteazã, total sau partial - învãtãmânt, sãnãtate, asistentã socialã, culturã;
- asigurã evidenta contabilã, sinteticã si analiticã a mijloacelor fixe, pe locuri de folosintã, a obiectelor de inventar în magazii si în folosintã, precum si a materialelor pe gestiuni si pe feluri de material e în scopul pãstrãrii integritãtii patrimoniului unitãtii, a mijloacelor bãnesti, a decontãrilor interne cu tertii debitori, cu tertii creditori;
- înregistrarea fondurilor, cheltuielilor, veniturilor, alte operatii economice;
- efectuarea operatiilor de punctaj între informatiile înregistrate în contabilitatea sinteticã si informatiile înregistrate în contabilitatea analiticã;
- organizeazã efectuarea plãtilor reprezentând drepturile salariale ale personalului aparatului propriu al Consil iului local al municipiului Vatra Dornei si altor activitãti organizate în cadrul Primãriei municipiului Vatra Dornei, precum si orice alte încasãri si plãti în baza documentelor legal întocmite de serviciile primãriei si vizate de cei în drept;
- în tocmeste ordinele de platã pentru efectuarea viramentelor privind impozitul pe salarii, contributia pentru pensia suplimentarã, contributia pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de somaj, contributia de asigurãri sociale si contributia de as igurãri de sãnãtate;
- întocmeste dispozitii de platã cãtre casierie în vederea acordãrii de avansuri si a dispozitiilor de încasare cãtre casierie în vederea achitãrii de cãtre angajat a avansurilor neconsumate, debitelor datorate, penalitãti la dec onturi;
- verificã încadrarea tuturor plãtilor efectuate în fondurile prevãzute cu aceastã destinatie;
- întocmeste situatiile statistice;
- organizeazã evidenta analiticã a debitorilor si creditorilor si a furnizorilor unitãtii, în asa f el încât sã se cunoascã în permanentã situatia realã a acestora;
- organizeazã evidenta analiticã a cheltuielilor de investitii pe obiective în conformitate cu listele de investitii, anexe la bugetul de venituri si cheltuieli;
- opereazã în reg istrul de venituri „debite - încasãri" borderourile de debite si scãderi, cererile de restituire din venituri, borderourile de încasãri, întocmeste trimestrial contul de debite-încasãri pe care le depune în termenele fixate la D.G.F.P.C.F.S. Suceava;
- asigurã plata indemnizatiilor de nastere întocmite de Compartimentul stare civilã, autoritate tutelarã, a ajutoarelor sociale ce se acordã categoriilor de persoane prevãzute de lege, pe baza documentelor întocmite de biroul de asistentã socialã, precum si plata asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav;
- asigurã conducerea evidentei zilnice a registrului de casã si depunerea documentelor justificative, în vederea verificãrii si înregistrãrii în evidentele contabile; în acest scop înca seazã sumele datorate bugetului local provenite din chirii, taxe de concesionãri, taxe de participãri la licitatie si le depune zilnic la Trezoreria Vatra Dornei;
- asigurã respectarea normelor si instructiunilor specifice privind operatiunile de cas ã;
- organizeazã pregãtirea si desfãsurarea lucrãrilor de inventariere, efectueazã valorificarea inventarelor si face propuneri pentru recuperarea pagubelor constatate, dupã caz;
- duce la îndeplinire hotãrârile Consiliului local legate de dome niul de activitate al Serviciului buget, finante, contabilitate, salarizare;
- participã la efectuarea inventarierii si administrãrii bunurilor apartinând municipiului;

b) Compartimentul taxe si impozite are urmãtoarele atributii:
- organizeazã, îndrumã si controleazã actiunea de constatare si stabilire a impozitelor si taxelor de la persoane fizice, precum si cele de la persoane juridice, care se fac venit la bugetul local;
- constatã si stabileste toate categoriile de impozite si taxe directe si indirecte datorate de persoane fizice, precum si impozitele si taxele datorate de agentii economici, persoane juridice, care se fac venit la bugetul local;
- face propuneri motivate privind stabilirea impozitelor si taxelor local e, a taxelor speciale si a altor obligatii fiscale, în temeiul legii;
- întocmeste borderourile de debite si scãderi pentru toate impozitele si taxele de debit datorate de persoane fizice si juridice;
- verificã agentii economici, persoane juri dice, asupra determinãrii materiei impozabile, precum si asupra calculului impozitelor si taxelor datorate bugetului local;
- urmãreste întocmirea si depunerea, în termenele cerute de lege, a declaratiilor de impunere de cãtre contribuabili persoane fizice si juridice;
- gestioneazã toate documentele referitoare la impunerea fiecãrui contribuabil, regrupate într-un dosar fiscal unic;
- verificã, periodic, persoanele fizice si juridice aflate în evidentele fiscale posesoare de bunuri impoza bile sau care desfãsoarã activitãti producãtoare de venit, asupra sinceritãtii declaratiilor de impunere, asupra modificãrilor intervenite, corecteazã, acolo unde este cazul, impunerile initiale luând mãsuri pentru încasarea diferentelor stabilite, sanctio neazã nedeclararea în termenul legal a bunurilor si veniturilor impozabile;
- verificã fiecare persoanã fizicã si juridicã asupra legalitãtii functionãrii fiscale, a materiei impozabile, a conducerii evidentelor impuse de actele normative în vigoare;
- desfãsoarã activitatea de încasare a impozitelor si taxelor pe teren;
- tine evidenta tuturor persoanelor juridice supuse impozitelor si taxelor locale pe fiecare categorie de impozit în parte;
- aplicã sanctiuni prevãzute în actele no rmative tuturor persoanelor fizice si juridice care încalcã legea fiscalã si ia toate mãsurile ce se impun pentru înlãturarea deficientelor constatate;
- identificã, impune si sanctioneazã persoanele fizice ce desfãsoarã activitãti clandestine, infor meazã directorul Directiei economice asupra cauzelor care genereazã evaziunea fiscalã propunând mãsurile necesare pentru înlãturarea acesteia;
- tine evidenta debitelor din impozite si taxe stabilite de organele de constatare, modificarea debitelor i nitiale, analizeazã fenomenele si aspectele rezultate din aplicarea legislatiei fiscale si informeazã operativ conducerea Directiei economice asupra problemelor deosebite, luând sau propunând mãsurile ce se impun;
- asigurã aplicarea unitarã a legisl atiei cu privire la impozitele si taxele locale;
- pune în executare toate impozitele si taxele ce se fac venit la bugetul local prin emiterea si înaintarea borderourilor de debite, asigurând totodatã înmânarea înstiintãrilor de platã cãtre contribua bili;
- verificã modul în care agentii economici, persoane juridice tin evidenta, calculeazã si vireazã la temenele legale sumele cuvenite bugetului local cu titlul de impozite si taxe;
- la solicitarea scrisã a contribuabililor, analizeazã, ce rceteazã si prezintã Primarului referate cu propuneri de amânãri, esalonãri, reduceri, scutiri, restituiri de impozite si taxe si majorãri de întârziere, în vederea aprobãrii lor de cãtre Consiliul local;
- desfãsoarã activitatea de control fiscal la persoane juridice si întocmeste procese-verbale cu rezultatele constatãrilor;
- efectueazã analize si întocmesc informãri în legãturã cu verificarea, constatarea si stabilirea impozitelor si taxelor în sarcina persoanelor fizice si juridice, rezulta tele actiunilor de verificare si impunere, mãsurile luate pentru nerespectarea legislatiei fiscale, cauzele care genereazã fenomenele de evaziune fiscalã si luarea de mãsuri pentru îmbunãtãtirea legislatiei de impozite si taxe;
- centralizeazã toate datele statistice privind activitatea serviciului, pe baza cãrora întocmeste si transmite informãrile si raportãrile periodice la termenele stabilite prin acte normative;
- asigurã aplicarea unitarã a legislatiei referitoare la constatarea si impuner ea contribuabililor bugetului local;
- asigurã difuzarea actelor normative si imprimatelor necesare aplicãrii legislatiei în domeniul întregului aparat din cadrul serviciului;
- întocmeste situatii statistice si dãrile de seamã anuale cu privir e la rezultatele impunerii pe care le comunicã conducerii Directiei economice la termenele stabilite;
- organizeazã si îndrumã activitatea de urmãrire si încasare la timp si vãrsarea la buget a veniturilor fiscale si nefiscale, în urma constatãrilor de la termenele de platã, calculeazã, acolo unde este cazul, majorãri de întârziere si dispune mãsuri de executare silitã, inclusiv prin întocmirea formelor de retragere din conturile agentilor economici a impozitelor, taxelor si a altor vãrsãminte obligatorii bugetului local;
- organizeazã, executã si verificã activitatea de urmãrire silitã a bunurilor si veniturilor persoanelor fizice, pentru realizarea impozitelor si taxelor neachitate în termen si a creantelor bãnesti constatate prin titluri execu torii ce intrã în competenta organelor fiscale;
- verificã respectarea conditiilor de initiere a popririlor pe veniturile realizate de debitorii bugetului local de la agentii economici si institutiile publice, urmãreste respectarea popririlor înfiint ate de cãtre unitãtile creditoare asupra drepturilor bãnesti dupã care ia mãsurile legale pentru executarea acestora;
- asigurã încasarea taxelor speciale stabilite prin hotãrârea Consiliului local Vatra Dornei;
- asigurã si îndrumã activitatea aparatului fiscal de urmãrire si încasare a impozitelor si taxelor si altor venituri, efectueazã controlul asupra modului cum aparatul respectiv îndeplineste sarcinile cu privire la încasarea si lichidarea debitelor restante, precum si conducerea evidente lor;
- verificã respectarea conditiilor si prevederilor legale privind identificarea debitorilor, confirmarea si debitarea amenzilor, imputatiilor, despãgubirilor si a altor venituri ale bugetului local primite de la alte organe;
- urmãreste în casarea veniturilor fiscale si nefiscale în termen si stabileste mãsuri de recuperare a debitelor prescrise din culpa organelor de urmãrire si încasare;
- verificã documentatiile si propunerile privind debitori insolvabili si dispãruti si dacã le gãs este întemeiate le avizeazã favorabil si le prezintã spre aprobare Consiliului local Vatra Dornei sau, în caz contrar, dispune sã se facã cercetãri suplimentare;
- urmãreste permanent situatia sumelor restante, ia sau dispune mãsuri pentru lichidarea acestora;
- asigurã aplicarea gradelor de urmãrire silitã a veniturilor si bunurilor debitorilor care nu si-au achitat în termen obligatiile fiscale;
- identificã pe raza de activitate persoanele care exercitã diverse activitãti producãtoare d e venit sau posedã bunuri supuse impozitãrii (taxãrii) nedeclarate si sesizeazã organele de constatare si impunere prin note de constatare proprii, în vederea stabilirii impozitelor si taxelor si a sanctiunilor contraventionale;
- asigurã aplicarea u nitarã a legislatiei referitoare la urmãrirea contribuabililor si încasarea taxelor la bugetul local;
- primeste si rezolvã corespondenta cu privire la urmãrirea si încasarea debitelor neachitate în termen luând notã si urmãrind îndeaproape cazurile mai importante date spre executarea organelor fiscale din subordine;
- întocmeste certificatele de atestare fiscalã atât pentru persoane fizice cât si pentru persoane juridice;
- întocmeste si înainteazã directorului economic al Directiei econo mice centralizatorul listelor de rãmãsite si de suprasolviri pe feluri de impozite si taxe;
- asigurã cu imprimatele necesare aplicãrea legislatiei de urmãrire si încasare a impozitelor, taxelor si altor venituri si organizeazã evidenta imprimatelor respective, potrivit prevederilor legale;
- repartizeazã sumele realizate din valorificarea bunurilor sechestrate potrivit ordinii de preferintã prevãzute de lege, în cazul în care, la urmãrirea silitã participã mai multi creditori si reprezintã împr eunã cu Serviciul administratie publicã din cadrul Primãriei municipiului Vatra Dornei interesele Consiliului local ca subiect de drepturi si obligatii în fata instantelor judecãtoresti si a organelor de urmãrire penalã referitoare la contestatiile la exec utare si alte litigii prevãzute de lege care au ca obiect realizarea unor creante ale bugetului;
- întocmeste referate privind restituirile de impozite si taxe locale aflate în suprasolvire si le înainteazã spre aprobare conducerii institutiei în vederea punerii în aplicare.

2.6. Activitatea Administrativ

- analizeaza si centralizeaza cererile (referatele) cu privire la necesarul de materiale, rechizite, consumabile pentru copiatoare, imprimante si a obiectelor de inventar propuse a fi aprovizionate, intocmeste lunar note de fundamentare catre Directia Economică
- intocmeste planul de aprovizionare al Primariei.
- urmareste aprovizionarea cu produsele cuprinse in planul de aprovizionare.
- asigura pastrarea si integritatea bunurilor ce apartin Primariei Municipiului Vatra Dornei.
- avizeaza Procesele-verbale de receptie pentru contractele de prestari servicii (curatenie, intretinere, multiplicare xerox, operare calculator, service copiatoare, tipografiere, etc.) si controleaza activitatea personalului contractat.
- face propuneri pentru intocmirea unor contracte ce cuprind prestari servicii si utilitati necesare Primariei Municipiului Vatra Dornei.
- faigura intretinerea si functionarea in bune conditii a sediilor Primariei.
- supravegeheaza lucrarile de reparatii efectuate in sediile apartinind Primariei Municipiului Vatra Dornei.
- avizeaza plata facturilor ce reprezinta bunuri si prestari servicii contractate : energie electrica, apa-canal, incalzire, chirie, salubrizare, deservire xerox, masini de scris, calculatoare, telefoane, mobile, etc.
- administreaza toate automobilele apartinand Primariei Municipiului Vatra Dornei.
- rezolva problemele legate de asigurarea auto obligatorie si de asigurarea in caz de avarie a autoturismului (CASCO).
- gestioneaza mijloacele fixe si obiectele de inventar din cadrul serviciilor Primariei Municipiului Vatra Dornei.
- efectueaza subinventarierea de folosinta pe sedii si birouri pentru mijloacele fixe si obiectele de inventar si urmareste folosirea in buna stare a lor.
- receptioneaza toate obiectele de inventar si mijloacelor fixe intrate in magazie, intocmeste NIR-uri, deschizand fisa de evidenta a obiectelor de inventar.
- face propuneri pentru casare in urma inventarierilor anuale.
- tine gestiunea materialelor consumabile (imprimate tipizate,furnituri de birou, papetarie, produse protocol, carburanti, piese de schimb auto, etc.) pentru deservirea serviciilor din toate sediile ce apartin Primariei Municipiului Vatra Dornei, gestioneaza imprimatele cu regim special operand in fisele de magazie cu regim special.
- stampileaza chitantierele cu regim special.
- incarca annual instinctoarele pentru stingerea incendiilor.
- supravegheaza partial activitatea gardienilor ce fac de paza la sediile Primariei Municipiului Vatra Dornei.

2.7 Centrul de Informare Cetateni

- este creat pentru a fi in exclusivitate in slujba cetateanului, pentru a facilita rezolvarea in mod prompt, cu profesionalism problemele acestuia;
- asigura accesul gratuit si permanent la informatie, atât in domeniul administratiei locale, cât si din alte domenii de activitate;
- face totul posibil pentru scurtarea timpului si a efortului afectat de cetatean rezolvarii unei probleme personale sau comune unui grup;
- efectueaza activitatea de registratura, prin inregistrarea documentelor primite intr-un program informatic special destinat acestui scop;
- asigura reprezentarea fiecarui compartiment din cadrul Primariei, prin persoane care primesc, verifica, inregistreaza cereri si dau informatii cetatenilor;
- asigura expedierea documentatiilor
- are obligatia de a comunica, telefonic sau in scris, compartimentelor din cadrul Primariei, orice problema aparuta, care tine de competenta acestora, astfel incat informatiile pe care le furnizeaza sa fie corecte si actuale;
- salariatii Centrului de Informare Cetateni au obligatia de a respecta intocmai prevederile Regulamentului de Functionare a Centrului, anexa la contractul de munca.
- asigurarea continuitatii primirii sesizarilor si reclamatiilor de la cetateni, direct sau prin intermediul telefonului ;
- centralizarea sesizarilor telefonice in format electronic si le distribuie directiilor, serviciilor sau birourilor de specialitate din cadrul Primariei Municipiului Vatra Dornei.

2.7.1. Consiliere pentru problemele romilor
Conform prevederilor H.G. 430/25.04.2001, privind aprobarea strategiei Guvernului Romaniei de imbunatatire a situatiei romilor, expertii locali pentru romi functioneaza la nivelul primariilor si sunt responsabili pentru desfasurarea pe plan local a actiunilor de imbunatatire a situatiei romilor. Ei se subordoneaza atat birourilor judetene pentru romi, cat si Primarului.
Expertii locali reprezinta principalii mediatori intre autoritatile publice si comunitatile de romi.
In indeplinirea atributiilor lor, expertii locali pentru romi se asigura de indeplinirea prevederilor H.G. 430/25.04.2001.

2.7.2. Registratura Interna

primirea, inregistrarea si repartizarea corespondentei compartimentelor din cadrul Primariei Municipiului Vatra Dornei, precum si a altor servicii descentralizate sau altor institutii;

Inregistrarea atat a documentelor primite din afara institutiei, cat si a documentelor interne ;

Repartizarea corespondentei primite catre compartimentele din cadrul Primariei pe baza de semnatura intr-un registru special intocmit in acest scop.

Repartizarea corespondentei catre alte institutii sau servicii descentralizate , fie prin Posta, (prin intocmirea unor borderouri de predarea a corespondentei catre posta) sau prin intermediul unui curier, care le preda pe baza de semnatura, intr-un registru special.

ine evidenta confirmarilor de primire si a retururilor documentelor expediate prin Posta, in registre speciale, precum si intr-un program informatic special destinat acestui scop;

gestionarea timbrelor postale (evidenta contabila primara a sumelor utilizate pentru corespondenta expediata, situatia intocmindu-se lunar);

ndeplinirea atributiilor de curierat (distribuirea corespondentei, a presei, a Monitoarelor Oficiale etc)

pastrarea confidentialitatii corespondentei;

2.8 Consiliere Juridică Consiliul Local

- elaborarea proiectelor de hotarari;
- multiplicarea si distribuirea materialelor pentru sedintele Consiliului Local Municipal;
- convocarea consilierilor la sedinte;
- comunicarea hotararilor Consiliului la Prefectura, Directiilor de specialitate, servicii, persoanelor interesate;
- comunicarea hotararilor cu caracter normativ in presa locala;
- comunicarea hotararilor din arhiva compartimentelor care le solicita persoanelor fizice interesate institutiilor sau agentilor economici care le solicita;
- redactarea corespondentei comisiilor de specialitate si participarea la sedintele comisiilor;

2.8.1. Sprijinirea si Indrumare a Asociatiilor de Proprietari
- indrumarea metodologica a asociatiilor de proprietari, la solicitarea acestora, in vederea transformarii din asociatii de locatari in asociatii de proprietari, infiintarea si inregistrarea acestora conform prevederilor Legii Locuintei nr.l 14/1996;
- acorda sprijin asociatiilor de proprietari in organizarea, functionarea si conducerea accstora;
- atestarea persoanelor fizice in vederea indeplinirii functiei de administrator de imobil, in baza art.7, alin.2 din O.G. nr.85/2001, prin intermediul comisiei de atestare formata din 5 membri, specialisti in domeniul fmanciar-contabil si al legislatiei muncii;
- solutionarea reclamatiilor, petitiilor primite de la cetateni, in termenele si conditiile stabilite de lege, efectueaza verificari si controale tematice pentru indrumarea asociatiilor in luarea masurilor ce se impun, pentru eliminarea deficientelor constatate;
- confirmarea dovezii achitarii la zi a cheltuielilor proprietari lor ce-si instraineaza apartamentele (dovada eliberata de asociatia de proprietari);
- Analizarea modului in care se indeplinesc obligatiile contractuale dintre unitatile furnizoare sau prestatoare de servicii si asociatiile de proprietari beneficiare;
- Constatarea contraventiilor prevazute de art.20 din O.G. nr.85/2001 si aplicarea sanctiunilor;

2.9 Protectie Civila

Inspectoratul Municipal de Protectie Civila este organizat functioneaza in baza Legii Protectiei Civile nr. 106/1996 si a O.G. nr. 14/1996, ca organ de specialitate prin care se asigura conducerea, indrumarea si controlul activitatii de Protectie Civila pe intreg teritoriul municipal.
Atributii:
- coordonarea aplicarii masurilor de Protectie Civila pentru protectia populatiei si bunurilor materiale in caz de razboi, iar la pace, in cazuri de calamitati naturale, catastrofe, dezastre, etc.;
- organizarea si coordonarea actiunii unitatilor si formatiilor de Protectie Civila pentru participarea la localizarea si inlaturarea urmarilor calamitatilor naturale (catastrofe, dezastre);
- centralizarea informatiilor referitoare la producerea dezastrelor pe care le raporteaza esaloanelor superioare si propune masuri pentru realizarea, instintarea si alarmarea cartierelor afectate
- controlarea actiunilor de supraveghere radioactiva si chimica a mediului si realizarea masurilor de protectie a populatiei si bunurilor materiale;
- planificarea, organizarea si conducerea actiunilor pentru indeplinirea prevederilor Legii privind protectia in caz de dezastre;
- controlarea si indrumarea actiunilor de Protectie Civila a institutiilor publice, intreprinderilor si agentilor economici din raza municipiului;
- controlarea pregatirii de Protectia Civila a personalului subordonat, incadrat in Protectia Civila precum si a populatiei;
- participarea cu propuneri la elaborarea de regulamente si instructiuni privind imbunatatirea organizarii, inzestrarii si itrebuintarii functiilor de specialitate, comisiilor, formatiilor etc.
- executarea misiunilor ce revin autoritatiilor administratiei publice locale privind dirijarea si coordonarea activitatiilor la pace si razboi pe linie de specialitate.
Inspectoratul Municipal de Protectie Civila este institutie publica dezcentralizata, subordonata nemijlocit Inspectoratului Judetean de Protectie Civila si functioneaza ca organ tehnic de specialitate al Primarului ca sef al Protectiei Civile pe Municipiu avand urmatoarele atributii:
- studierea si prezintarea spre aprobare a propunerilor cu privire la conceptia aplicarii masurilor de Protectie Civila pe teritoriul Municipiului, in coordonanta cu posibilitatilor de actiune in cazul producerii unor dezastre
- intocmirea si prezintarea spre aprobare primarului Municipiului documente operative si de conducere privind: planul de Protectie Civila, planul de DISPERSARE-EVACUARE, planul de protectie si interventie la dezastre;
- indrumarea actiunii de actualizare a documentelor operative de catre institutiile publice, intreprinderi si agenti economici de pe raza municipiului, verificand aplicabilitatea acestuia, pe timpul controalelor antrenamentelor, aplicatiilor practice si exercitiilor de Protectie Civila;
- pregatirea si asigurarea infiintarii si functionarii POSTULUI de OBSERVARE, a PUNCTULUI de instiintare - alarmare si Punctului de comanda de Protectie Civila ale municipiului si agentilor economici din municipiu.
- coordonarea si indrumarea actiunilor de pregatire, utilare si dotare a acestora; realizarea masurilor referitoare la organizarea cercetarii si observarii de Protectie Civila precum si utilizarea subunitatilor de serviciu de cercetare-observare pe teritoriul municipiului;
- indrumarea pregatirii pentru Protectia Civila a personalului din cadrul Inspectoratului Municipal de Protectie Civila, a comisiilor si formatiilor de Protectie Civila din teritoriul municipiului, pe baza Dispozitiilor Comandamentului Protectiei Civile si respectiv a Inspectoratului Judetean de Protectie Civila;
- participarea la convocarea de pregatire de specialitate organizata si condusa de Comandamentul Protectiei Civile si respectiv Inspectoratul Judetean de Protectie Civila;
- sprijinirea pregatirii pentru protectia civila a personalului din formatiunile sanitare de Cruce Rosie;
- dirijarea, controlarea si indrumarea actiunii de pregatire pe linie de Protectie Civila in scoli generale si licee precum si in institutiile de irivatamant superior, indiferent de forma de proprietate;
- analizarea periodica a rezultatelor pregatirii formatiilor de Protectie Civila, a salariatilor si populatiei;
- indrumarea, controlarea si avizarea aplicarii masurilor prevazute in actele normative privind protectia populatiei si salariatilor prin adapostire (intretinere adaposturi existente pe teritoriul municipiului si la agentii economici, completarea dotarii acestora, proiectarea si construirea de noi adoposturi la subsolul noilor constructii, amenajarea unor lucrari suterane (garaje, pasaje, tunele, mine, etc.) ca adapostire de Protectie Civila;
- controlarea intretinerii, conservarii si modului de folosire in timp de pace, a fondurilor de adapostire;
- prezintarea de propuneri Consiliului Local Municipal pentru completarea necesarului de adapostire, instintare-alarmare, protectie N.B.C. si dezvoltarea capacitatii de protectie civila in planul de mobilizare a economiei nationale;
- urmarirea, impreuna cu organele de specialitate, aplicarii masurilor de Protectie impotriva urmarilor accidentelor nucleare si chimice;
- executarea de studii si experimentari privind folosirea in actiunile de interventie a tehnicii si utilajelor deja existente in economie, tine evidenta utilajelor ce pot fi folosite in cazul dezastrelor
- studierea masurilor privind asigurarea functionarii retelelor de alimentare cu energie electrica, apa si gaze a municipiuiui in caz de dezastre sau la razboi;
- instintarea despre pericolul atacului inamicului institutiile publice, agentii economici si populatia municipiului;
- organizarea aplicatiilor locale pe linia de specialitate de Protectie Civila;
- urmareste permanent mentinerea in stare de operativitate a mijloacelor tehnice pentru alarmarea populatiei la dezastre;
- coordoneaza actiunile formatiilor de Protectie Civila din subordine (municipale si ale agentilor economici) pentru localizarea si inlaturarea urmarilor atacurilor din aer sau dezastrelor;
- organizeaza analiza datelor, centralizarea acestora si prezinta propuneri pentru intrebuintarea Fortelor si Mijloacelor de Protectie Civila in functie de situatie, informand esaloanele superioare despre situatia creata, masurile intreprinse si urmarile produse;
- executa actiuni de identificare, neutralizare si asanare a terenului de munitie ramasa neexplodata urmarind regulile de protectie a muncii privind actiunea pirotehnica;
- coopereaza la intocmirea planului de mobilizare la razboi a sistemului municipiuiui de Protectie Civila, avansand propuneri pentru imbunatatirea, organizarea si dotarea pe linie de Protectie Civila;
- in raport de modificarea interventiei in organizarea administrativa si dezvoltarea economica-sociala a municipiufui, studiaza si propune imbunatatiri organizarii de Protectie Civila;
- indruma si coordoneaza actiunile referitoare la organizarea, incadrarea, inzestrarea comisiilor de specialitate si formatiilor de Protectie Civila din municipii respectiv de la unitatile publice si de la agentii economici de pe raza acestora;
- prezinta propuneri pentru planificarea in bugetul local de "cheltuieli pe linie de Protectie Civila", sprijinind aceeasi actiune la nivelul institutiilor si agentilor economici de pe raza municipiului;
- intocmeste situatia centralizatoare privind oraanizarea si inzestrarea de Protectie Civila a municipiului

2.10 Compartiment Audit Intern

Auditul public intern se organizeaza in mod independent in structura instituţiei publice sub forma unui compartiment specializat, constituit din una sau mai multe persoane, aprobate în statul de funcţii, astfel incat personalul de specialitate angajat in acesta, denumit in continuare auditor public intern sa nu fie implicat in vreun fel in indeplinirea activitatilor pe care le auditeaza.
Auditorul public intern trebuie sa isi indeplineasca atributiile in mod obiectiv, independent,cu profesionalism si integritate, potrivit normelor si procedurilor specifice activitatii de audit public intern. Auditorul public intern trebuie sa respecte prevederile codului de etica, normele si instructiunile ce se aproba prin ordin al ministrului finantelor publice.
In realizarea atributiilor sale, compartimentul de audit public intern se subordoneaza si raporteaza direct conducatorului institutiei publice.
Atributii:
- respectarea normelor legale care reglementeaza functionarea auditului intern(O.G.119/1999 , Ordin 332/2000, Lg.301/2002).
- verificarea bunei gestionari a banului si patrimoniului public asupra activitatii desfasurate de Primarie, institutii subordonate si asupra utilizarii de catre terti , indiferent de natura juridica a acestora a fondurilor publice utilizate d e catre acestia in baza unei finantari realizate de catre institutia publica ;
- certificarea anuala, insotita de raport, a bilantului contabil si a contului de executie bugetara, prin verificarea legalitatii, realitatii si exactitatii evidentelor contabile si ale actelor financiare si de gestiune;
- intocmirea planului de audit conform art.8 din OG 119/1999 ;
- examinarea legalitatii, regularitatii si conformitatii operatiunilor, identificarea erorilor, risipei, gestiunii defectuoase si fraudelor si, pe aceste baze, propunerea de masuri si solutii pentru recuperarea pagubelor si sanctionarea celor vinovati, dupa caz;
- supravegherea regularitatii sistemelor de fundamentare a deciziei, planificare, programare, organizare, coordonare, urmarire si control al indeplinirii deciziilor;
- evaluarea economicitatii ,eficacitatii si eficientei cu care sistemele de conducere si de executie existente in cadrul institutiei publice ori la nivelul unui program/proiect finantat din fonduri publice utilizeaza resurse financiare, umane si materiale pentru indeplinirea obiectivelor si obtinerea rezultatelor stabilite;
- identificarea slabiciunilor sistemelor de conducere si control , precum si a riscurilor asociate unor astfel de sisteme, unor programe/proiecte sau unor operatiuni si propunerea de masuri pentru corectarea acestora si pentru diminuarea riscurilor, dupa caz .
- auditarea urmatoarelor activitati si operatiuni:
- deschiderea si repartizarea creditelor bugetare;
- angajamentele bugetare si legale din care deriva direct sau indirect obligatii de plata, inclusiv din fondurile comunitare;
- vanzarea, gajarea, concesionarea sau inchirierea de bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale;
- concesionarea sau inchirierea de bunuri din domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale;
- platile din fonduri publice, inclusiv din fonduri de la Comunitatea Europeana;
- constituirea veniturilor publice in legatura cu autorizarea si stabilirea titlurilor de creanta, precum si facilitatile acordate la incasarea titlurilor de creanta.
Activitatile si operatiunile vor fi auditate cel putin o data la 3 ani.
- intocmirea proceselor verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor cand se constata savarsirea unor fapte calificate de lege ca fiind contraventii.
- constatarea contraventiilor si sanctionarea urmatoarelor fapte, daca nu sunt savarsite in astfel de conditii incat sa fie considerate , potrivit legii penale, infractiuni:
- elaborarea documentelor privind corespondenta interna si externa din cadrul serviciului.

CAPITOLUL 3

REGULI SI PROCEDURI DE LUCRU GENERALE

Procedurile de lucru generale stabilesc modalitatea in care mai multe compartimente din aparatul propriu al Primariei conlucreaza in vederea aducerii la indeplinire a unor anumite sarcini. De asemenea, prin procedurile de lucru generale se stabilesc reguli generale de functionare, care trebuiesc respectate intocmai de catre toti salariatii aparatului propriu al Primariei, pentru a se asigura bunul mers al lucrurilor.

3.1. Procedura de efectuare a achizitiilor de produse, servicii sau lucrari
Directia emitenta va elabora un referat de necesitate si oportunitate pentru orice achizitie de servicii sau produse, care va cuprinde:
- denumirea serviciului sau a produsului
- cantitatea de produse solicitata sau a lucrarii;
- valoarea estimata in lei si euro fara TVA pe bucata si valoarea totala a achizitiei cumulata pe 12 luni pentru produsele similare;
- capitolul din prevederea bugetara pe anul in curs, unde exista prevazute fondurile pentru achizitie;
Referatul va fi semnat de catre seful compartimentului care solicita achizitia, si va purta viza Biroului Buget Finante.
Referatul, semnat de Primar sau Viceprimar in limita delegatiilor de competenta, va fi transmis Direcţiei Economice, in vederea stabilirii modalitatii de achizitie in conformitate cu prevederile OUG 60/2001 si achizitia propriu-zisa.
Directia Economică va constitui un registru special si va nominaliza o persoana de specialitate din cadrul Serviciului Buget care sa urmareasca si sa tina evidenta achizitiilor.

3.2. Procedura gestionarii si comunicarii informatiilor de interes public
In conformitate cu prevederile Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei.
Pentru a se asigura informarea eficienta si corecta a cetatenilor care se adreseaza Primariei prin intermediul compartimentelor care desfasoara activitati de relatii cu publicul, compartimentele din aparatul propriu al Primariei au obligatia de a comunica acestora, din oficiu, toate informatiile de interes public, pentru a fi puse la dispozitia cetatenilor, precum si toate modificarile care apar pe parcursul timpului. Aceste informatii vor fi comunicate si Serviciului Informatizare (Directia Organizare si Informatizare), pentru actualizarea paginii de web a Primariei Vatra Dornei.
Conducatorii compartimentelor care desfasoara relatii cu publicul au obligatia de a sesiza in scris directorii Directiilor din cadrul Primariei asupra oricaror nereguli in ce priveste comunicarea corecta si la timp a informatiilor de interes public, in vederea remedierii cat mai urgente a acestora.

3.3. Procedura privind publicarea anunturilor in mijloacele mass-media
Pentru orice anunt care trebuie publicat in mijloacele de comunicare in masa este necesar un referat al compartimentului emitent, aprobat de Primar, in care sa se specifice clar data aparitiei, publicatiile, numarul de aparitii si zilele aparitiei, precum si alte detalii referitoare la modul de mediatizare (dimensiunile, pentru machetarea paginii). In cazul anunturilor de televiziunea locală si radio se va indica data aparitiei, numarul de aparitii si tronsonul de timp in care se doreste a fi emis.

3.4. Reguli generale privind utilizarea tehnicii de calcul aflata in dotarea Primariei Municipiului Vatra Dornei
Salariatii Primariei Vatra Dornei au obligatia de a utiliza tehnica de calcul (calculatoare, imprimante, copiatoare) din dotare numai in interes de serviciu, in scopul indeplinirii sarcinilor ce le-au fost atribuite.
Este interzisa permiterea accesului la tehnica de calcul a persoanelor din afara aparatului propriu al Primariei Vatra Dornei.
In cazul aparitiei unor defectiuni in functionarea aparaturii, salariatii au obligatia de a anunta telefonic, personal sau in scris, Serviciul Informatizare, care vor face tot posibilul pentru remedierea acestora, astfel incat activitatea sa nu fie perturbata.
Este interzisa interventia din proprie initiativa asupra aparaturii, sau modificarea setarilor stabilite de catre Serviciul Informatizare.
Este interzisa instalarea oricaror programe sau aplicatii fara instiintarea si/sau acordul specialistilor din cadrul Serviciului Informatizare.
Este interzisa instalarea programelor pentru care Primaria Vatra Dornei nu a achizitionat licente.
Este interzisa instalarea si utilizarea jocurilor pe calculator.
Accesul la Internet, acolo unde este permis, se face numai in interes de serviciu.
Este interzis accesul neautorizat la bazele de date, sau utilizarea altui nume de utilizator si parola fara acceptul utilizatorului care are drept de acces; salariatii au obligatia de a pastra confidentialitatea propriilor parole de acces la diferite aplicatii.
Se interzice accesul direct pe server oricarei persoane in afara salariatilor Serviciului Informatizare .

Este interzisa listarea sau copierea de documente in interes personal; in cazul documentelor de serviciu, se vor lista/copia minimum de pagini necesare, pentru a evita consumurile inutile de materiale consumabile (hartie, tonner) si suprasolicitarea aparaturii. Un act normativ se va lista o singura data, si va fi pus la dispozitia tuturor membrilor unui compartiment, sau se va consulta direct pe calculator.
Este interzisa copierea tipizatelor de acelasi fel la copiatoarele institutiei; acestea vor fi comandate la tipografie, in baza referatelor de necesitate si a modelelor solicitate de fiecare compartiment (directie) in parte.

3.5. Reguli generale privind utilizarea telefoanelor mobile, fixe si a autoturismelor din dotare
Telefoanele mobile, fixe, precum si autoturismele din dotare se vor utiliza numai in interes de serviciu, cu respectarea prevederilor Ordonantei 80/30.08.2001şi Legii nr.247/29.04.2002 .

Contravaloarea depasirilor telefonice se va suporta de catre fiecare salariat in parte (in cazul telefoanelor mobile) sau de catre toti membrii unui compartiment care au acces la un telefon fix, prin grija Serviciului Contabilitate .
Toate convorbirile internationale se vor consemna intr-un registru special destinat acestui scop, in care se va trece numele, functia, data, numarul de telefon si scopul convorbirii efectuate.
Autoturismele din dotare se vor folosi numai cu acceptul conducerii Primăriei.

3.6. Reguli generale privind circulatia si operarea documentelor in cadrul Primariei Vatra Dornei
Toate documentele care circula in si intre diferitele compartimente ale Primariei Vatra Dornei vor primi un numar de inregistrare din cadrul Programului electronic de urmarire a cererilor.
Salariatii Primariei Vatra Dornei care au sarcina de a opera in Programul de Urmarire a cererilor au obligatia de a respecta intocmai instructiunile de utlizare a programului (inregistrare, circulatie, expediere), primite in scris.
Intre diferite compartimente documentele vor circula pe baza de semnatura de predare/primire, intr-un registru sau borderou, in care se va specifica numarul si data inregistrarii documentului, data si ora primirii/predarii, numele si semnatura in clar a celui care a primit documentul.
Pentru a avea o evidenta corecta a circulatiei documentelor, acestea vor circula fizic in acelasi timp in care vor circula si electronic.
Se interzice trimiterea in operare a unui document pe calculator fara a fi trimis si fizic, sau invers.
Fiecare compartiment sau directie in parte va stabili care este circuitul normal al fiecarui tip de document, astfel incat sa se elimine pe cat posibil intarzierea nejustificata a rezolvarii unei probleme, cu respectarea reglementarilor legale in vigoare.
Circuitul unui tip de document se poate modifica, in functie de necesitati, de catre fiecare compartiment sau directie in parte, prin stabilirea unor reguli interne, care vor fi aduse la cunostinta tuturor celor implicati in rezolvarea problemei respective.
Salariatii Primariei Vatra Dornei au obligatia de a rezolva problemele specifice si de a raspunde solicitarilor petentilor in termenele de rezolvare legale.

Notele interne, transmise intre diferite compartimente, au termen de raspuns 24 ore de la data primirii.
Manuirea si pastrarea stampilelor şi sigiliilor care se aplica pe documente, folosite de Consiliul Local al Municipiului, si Primarul Municipiului Vatra Dornei, se va face numai de catre functionarii publici imputerniciti Dispozitiei Primarului.

Inregistrarea documentelor se va face numai de catre salariatii special desemnati si instruiti in acest scop.

CAPITOLUL 4

Reguli privind încheierea contractului individual de muncă

Contractul individual de muncă se încheie în condiţiile legislaţiei muncii în vigoare, pe durată nedeterminată. Prin excepţie, contractul individual de muncă se poate încheia şi pe durată determinată, în condiţiile expres prevăzute de lege. Contractul de muncă pe durată determinată se poate încheia şi pentru perioada înlocuirii unui titular de post, cu condiţia ca acesta să absenteze, prin notificare scrisă, mai mult de 30 zile calendaristice.
Contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă. Obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului.

CAPITOLUL 5

PROGRAMUL DE LUCRU REGULI PRIVIND PREZENŢA ÎN INSTITUŢIE

Programul normal de lucru stabilit pentru salariaţii primăriei municipiului Vatra Dornei – autorităţi executive este 8:00 – 16:00.

La intrarea în Primărie, funcţionarii publci şi personalul contractual este obligat să semneze în condica de pezenţă, cu precizarea orei de intrare. Condice de prezenţă se contrasemnează la termnarea programului, c precizarea orei de ieşire.

Evidenţa prezenţei la program a salariaţilor se ţine de către compartimentul personal, pe baza condicii de prezenţă, a cererilor de concediu de odihnă şi alte concedii aprobate de către Primarul municipiului şi a certificatelor medicale, vizate de către Primarul municipiului.

Cererile privind efectuarea concediu de odihnă şi altor concedii legale vor purta viza şefului de activitate şi aprobarea Primarului municipiului.

În caz de boală, funcţionarii publici şi personalul contractual este obligat să anunţe, pe orice cale, biroul personal cu privire la absentarea de la serviciu din acest motiv. În ziua reînceperii activităţii, va prezenta concediul medical, care va fi supus spre avizare Primarului municipiului.

CAPITOLUL 6

SANCTIUNI

Nerespectarea prevederilor prezentului regulament atrage dupa sine sanctionarea salariatilor in conformitate cu prevederile Codului Muncii Legea nr. 53/2003 – pentru personalul contractual şi prevederile Legii nr. 188/1999 – privind statutul funcţionarilor publici, entru funcţionarii publici.

CAPITOLUL 7

OBLIGAŢIILE ANGAJATORULUI

Primăria municipiului Vatra Dornei este asigurată de către Primar , Viceprimar şi Secretar , care asigură conform Legii 215/2001 – privind administraţia publică locală, organizarea judicioasă a întregii activităţi, integritatea avutului public , gospodărirea fondurilor materiale şi băneşti precum şi aplicarea normelor de disciplină impuse de legislaţia în vigoare .

Angajatorul are obligaţia să respecte prevederile contractului individual de muncă , încheiat în formă scrisă cu fiecare salariat, şi anume :

să respecte toate drepturile legale referitoare la drepturile salariaţilor;

în cazul încetării contractului individual de muncă să-i plătească salariatului drepturile băneşti la zi ;

Pentru optimizarea desfăşurării activităţii în cadrul instituţiei , angajatorul, Primăria municipiului Vatra Dornei , are următoarele obligaţii :

soluţionarea operativă a problemelor ce apar , în scopul desfăşurării activităţii în condiţii optime.

să ia măsuri pentru gospodărirea judicioasă a mijloacelor materiale şi băneşti sau a patrimoniului Primăriei , pentru eliminarea căilor de risipă , degradare, declasare , depreciere , , substituire , scoatere din uz sau sustragere .

să asigure salariaţilor , potrivit specificului postului pe care-l ocupă , spaţiu, mobilier , aparatură , utilaje , rechizite şi alte obiecte de inventar , pentru desfăşurarea în condiţii normale a activităţii .

să ia măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor prestate , în favoarea instituţiei şi a cetăţenilor oraşului .

să fie imparţial şi corect faţă de personalul din subordine , în aprecierea acestuia , în stabilirea performanţelor individuale în vederea stabilirii salariilor de bază , şi în aplicarea măsurilor faţă de salariaţii care încalcă prevederile legale sau ale prezentului regulament .

să asigure condiţiile necesare pentru respectarea normelor de protecţia muncii şi a normelor PSI .

selecţia personalului în conformitate cu prevederile legale , în raport cu pregătirea şi competenţa profesională , cu aptitudinile fizice , psihice şi intelectuale ce se cer , corespunzător funcţiei şi specificului fiecărui post .

crearea condiţiilor de afirmare în muncă şi stimularea iniţiativei personalului , valorificarea propunerilor şi a sugestiilor personalului care privesc îmbunătăţirea activităţii şi a relaţiilor cu cetăţenii , recompensarea morală şi materială a salariaţilor care obţin performanţe .

asigurarea respectării prevederilor legale privind protecţia datelor , a informaţiilor şi a documentelor secrete .

asigurarea plăţii , la timp , a drepturilor băneşti ale salariaţilor .

autorizarea persoanelor , pentru posturile şi specialităţile a căror exercitare reglementările legale prevăd astfel de obligaţie .

respectarea prevederilor legale în legătură cu timpul de muncă , timpul de odihnă , munca tinerilor şi a femeilor .

asigurarea depozitării şi pazei materialelor inflamabile sau periculoase , care prezintă pericol , în conformitate cu reglementările în vigoare .

organizarea serviciului de pază permanentă a clădirii primăriei şi a obiectivelor care conform legislaţiei în vigoare necesită pază permanentă .

CAPITOLUL 8 - NORME GENERALE DE CONDUITĂ PROFESIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI

8.1. Asigurarea unui serviciu public de calitate

(1) Funcţionarii publici au obligaţia de a asigura un serviciu public de calitate în beneficiul cetăţenilor, prin participarea activă la luarea deciziilor şi la transpunerea lor în practică, în scopul realizării competenţelor autorităţilor şi ale instituţiilor publice.

(2) În exercitarea funcţiei publice, funcţionarii publici au obligaţia de a avea un comportament profesionist, precum şi de a asigura, în condiţiile legii, transparenţa administrativă, pentru a câştiga şi a menţine încrederea publicului în integritatea, imparţialitatea şi eficacitatea autorităţilor şi instituţiilor publice.

8.2. Loialitatea faţă de Constituţie şi lege

(1) Funcţionarii publici au obligaţia ca, prin actele şi faptele lor, să respecte Constituţia, legile ţării şi să acţioneze pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale, în conformitate cu atribuţiile care le revin, cu respectarea eticii profesionale.

(2) Funcţionarii publici trebuie să se conformeze dispoziţiilor legale privind restrângerea exerciţiului unor drepturi, datorată naturii funcţiilor publice deţinute.

8.3. Loialitatea faţă de autorităţile şi instituţiile publice

(1) Funcţionarii publici au obligaţia de a apăra în mod loial prestigiul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi de a se abţine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia.

(2) Funcţionarilor publici le este interzis:

a) să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, cu politicile şi strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual;

b) să facă aprecieri neautorizate în legătură cu litigiile aflate în curs de soluţionare şi în care autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea are calitatea de parte;

c) să dezvăluie informaţii care nu au caracter public, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;

d) să dezvăluie informaţiile la care au acces în exercitarea funcţiei publice, dacă această dezvăluire este de natură să atragă avantaje necuvenite ori să prejudicieze imaginea sau drepturile instituţiei ori ale unor funcţionari publici, precum şi ale persoanelor fizice sau juridice;

e) să acorde asistenţă şi consultanţă persoanelor fizice sau juridice în vederea promovării de acţiuni juridice ori de altă natură împotriva statului sau autorităţii ori instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.

(3) Prevederile alin. (2) lit. a) - d) se aplică şi după încetarea raportului de serviciu, pentru o perioadă de 2 ani, dacă dispoziţiile din legi speciale nu prevăd alte termene.

(4) Dezvăluirea informaţiilor care nu au caracter public sau remiterea documentelor care conţin asemenea informaţii, la solicitarea reprezentanţilor unei alte autorităţi ori instituţii publice, este permisă numai cu acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionarul public respectiv îşi desfăşoară activitatea.

(5) Prevederile prezentului cod de conduită nu pot fi interpretate ca o derogare de la obligaţia legală a funcţionarilor publici de a furniza informaţii de interes public celor interesaţi, în condiţiile legii.

8.4. Libertatea opiniilor

(1) În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, funcţionarii publici au obligaţia de a respecta demnitatea funcţiei publice deţinute, corelând libertatea dialogului cu promovarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În activitatea lor, funcţionarii publici au obligaţia de a respecta libertatea opiniilor şi de a nu se lăsa influenţaţi de considerente personale sau de popularitate. În exprimarea opiniilor, funcţionarii publici trebuie să aibă o atitudine conciliantă şi să evite generarea conflictelor datorate schimbului de păreri.

8.5. Activitatea publică

(1) Relaţiile cu mijloacele de informare în masă se asigură de către funcţionarii publici desemnaţi în acest sens de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, în condiţiile legii.

(2) Funcţionarii publici desemnaţi să participe la activităţi sau dezbateri publice, în calitate oficială, trebuie să respecte limitele mandatului de reprezentare încredinţat de conducătorul autorităţii ori instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.

(3) În cazul în care nu sunt desemnaţi în acest sens, funcţionarii publici pot participa la activităţi sau dezbateri publice, având obligaţia de a face cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere oficial al autorităţii ori instituţiei publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea.

8.6. Activitatea politică

În exercitarea funcţiei publice, funcţionarilor publici le este interzis:

a) să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice;

b) să furnizeze sprijin logistic candidaţilor la funcţii de demnitate publică;

c) să colaboreze, în afara relaţiilor de serviciu, cu persoanele fizice sau juridice care fac donaţii ori sponsorizări partidelor politice;

d) să afişeze, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, însemne ori obiecte inscripţionate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidaţilor acestora.

8.7. Folosirea imaginii proprii

În considerarea funcţiei publice deţinute, funcţionarilor publici le este interzis să permită utilizarea numelui sau imaginii proprii în acţiuni publicitare pentru promovarea unei activităţi comerciale, precum şi în scopuri electorale.

8.8. Cadrul relaţiilor în exercitarea funcţiei publice

(1) În relaţiile cu personalul din cadrul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu persoanele fizice sau juridice, funcţionarii publici sunt obligaţi să aibă un comportament bazat pe respect, bună-credinţă, corectitudine şi amabilitate.

(2) Funcţionarii publici au obligaţia de a nu aduce atingere onoarei, reputaţiei şi demnităţii persoanelor din cadrul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi persoanelor cu care intră în legătură în exercitarea funcţiei publice, prin:

a) întrebuinţarea unor expresii jignitoare;

b) dezvăluirea unor aspecte ale vieţii private;

c) formularea unor sesizări sau plângeri calomnioase.

(3) Funcţionarii publici trebuie să adopte o atitudine imparţială şi justificată pentru rezolvarea clară şi eficientă a problemelor cetăţenilor. Funcţionarii publici au obligaţia să respecte principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prin:

a) promovarea unor soluţii similare sau identice raportate la aceeaşi categorie de situaţii de fapt;

b) eliminarea oricărei forme de discriminare bazate pe aspecte privind naţionalitatea, convingerile religioase şi politice, starea materială, sănătatea, vârsta, sexul sau alte aspecte.

(4) Pentru realizarea unor raporturi sociale şi profesionale care să asigure demnitatea persoanelor, eficienţa activităţii, precum şi creşterea calităţii serviciului public, se recomandă respectarea normelor de conduită prevăzute la alin. (1) - (3) şi de către celelalte subiecte ale acestor raporturi.

8.9. Conduita în cadrul relaţiilor internaţionale

(1) Funcţionarii publici care reprezintă autoritatea sau instituţia publică în cadrul unor organizaţii internaţionale, instituţii de învăţământ, conferinţe, seminarii şi alte activităţi cu caracter internaţional au obligaţia să promoveze o imagine favorabilă ţării şi autorităţii sau instituţiei publice pe care o reprezintă.

(2) În relaţiile cu reprezentanţii altor state, funcţionarilor publici le este interzis să exprime opinii personale privind aspecte naţionale sau dispute internaţionale.

(3) În deplasările externe, funcţionarii publici sunt obligaţi să aibă o conduită corespunzătoare regulilor de protocol şi le este interzisă încălcarea legilor şi obiceiurilor ţării gazdă.

8.10. Interdicţia privind acceptarea cadourilor, serviciilor şi avantajelor

Funcţionarii publici nu trebuie să solicite ori să accepte cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, părinţilor, prietenilor ori persoanelor cu care au avut relaţii de afaceri sau de natură politică, care le pot influenţa imparţialitatea în exercitarea funcţiilor publice deţinute ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcţii.

8.11. Participarea la procesul de luare a deciziilor

(1) În procesul de luare a deciziilor, funcţionarii publici au obligaţia să acţioneze conform prevederilor legale şi să îşi exercite capacitatea de apreciere în mod fundamentat şi imparţial.

(2) Funcţionarilor publici le este interzis să promită luarea unei decizii de către autoritatea sau instituţia publică, de către alţi funcţionari publici, precum şi îndeplinirea atribuţiilor în mod privilegiat.

8.12. Obiectivitate în evaluare

(1) În exercitarea atribuţiilor specifice funcţiilor publice de conducere, funcţionarii publici au obligaţia să asigure egalitatea de şanse şi tratament cu privire la dezvoltarea carierei în funcţia publică pentru funcţionarii publici din subordine.

(2) Funcţionarii publici de conducere au obligaţia să examineze şi să aplice cu obiectivitate criteriile de evaluare a competenţei profesionale pentru personalul din subordine, atunci când propun ori aprobă avansări, promovări, transferuri, numiri sau eliberări din funcţii ori acordarea de stimulente materiale sau morale, excluzând orice formă de favoritism ori discriminare.

(3) Se interzice funcţionarilor publici de conducere să favorizeze sau să defavorizeze accesul ori promovarea în funcţia publică pe criterii discriminatorii, de rudenie, afinitate sau alte criterii neconforme cu principiile prevăzute la art. 3.

8.13. Folosirea prerogativelor de putere publică

(1) Este interzisă folosirea de către funcţionarii publici, în alte scopuri decât cele prevăzute de lege, a prerogativelor funcţiei publice deţinute.

(2) Prin activitatea de luare a deciziilor, de consiliere, de elaborare a proiectelor de acte normative, de evaluare sau de participare la anchete ori acţiuni de control, funcţionarilor publici le este interzisă urmărirea obţinerii de foloase sau avantaje în interes personal ori producerea de prejudicii materiale sau morale altor persoane.

(3) Funcţionarilor publici le este interzis să folosească poziţia oficială pe care o deţin sau relaţiile pe care le-au stabilit în exercitarea funcţiei publice, pentru a influenţa anchetele interne ori externe sau pentru a determina luarea unei anumite măsuri.

(4) Funcţionarilor publici le este interzis să impună altor funcţionari publici să se înscrie în organizaţii sau asociaţii, indiferent de natura acestora, ori să le sugereze acest lucru, promiţându-le acordarea unor avantaje materiale sau profesionale.

8.14. Utilizarea resurselor publice

(1) Funcţionarii publici sunt obligaţi să asigure ocrotirea proprietăţii publice şi private a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, să evite producerea oricărui prejudiciu, acţionând în orice situaţie ca un bun proprietar.

(2) Funcţionarii publici au obligaţia să folosească timpul de lucru, precum şi bunurile aparţinând autorităţii sau instituţiei publice numai pentru desfăşurarea activităţilor aferente funcţiei publice deţinute.

(3) Funcţionarii publici trebuie să propună şi să asigure, potrivit atribuţiilor care le revin, folosirea utilă şi eficientă a banilor publici, în conformitate cu prevederile legale.

(4) Funcţionarilor publici care desfăşoară activităţi publicistice în interes personal sau activităţi didactice le este interzis să folosească timpul de lucru ori logistica autorităţii sau a instituţiei publice pentru realizarea acestora.

8.15. Limitarea participării la achiziţii, concesionări sau închirieri

(1) Orice funcţionar public poate achiziţiona un bun aflat în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, supus vânzării în condiţiile legii, cu excepţia următoarelor cazuri:

a) când a luat cunoştinţă, în cursul sau ca urmare a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, despre valoarea ori calitatea bunurilor care urmează să fie vândute;

b) când a participat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la organizarea vânzării bunului respectiv;

c) când poate influenţa operaţiunile de vânzare sau când a obţinut informaţii la care persoanele interesate de cumpărarea bunului nu au avut acces.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul concesionării sau închirierii unui bun aflat în proprietatea publică ori privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale.

(3) Funcţionarilor publici le este interzisă furnizarea informaţiilor referitoare la bunurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, supuse operaţiunilor de vânzare, concesionare sau închiriere, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.

 CAPITOLUL 9 - ALTE OBLIGAŢII ALE SALARIAŢILOR

Persoanele cărora li s-a încheiat un contract de muncă (indiferent de natura acestuia) sunt încadraţi în cadrul Primăriei şi dobândesc calitatea de membru al colectivului de muncă în cadrul Primăriei municipiului Vatra Dornei .
Persoanele care au dobândit calitatea de salariat al Primăriei oraşului Vatra Dornei, au obligaţia să respecte şi să aplice cu stricteţe legislaţia în vigoare privind desfăşurarea activităţii funcţionarilor publici , Hotărârile Consiliului Local , dispoziţiile conducerii primăriei , precum şi prevederile prezentului regulament .
Pe lângă obligaţiile prevăzute la articolul precedent , salariaţii Primăriei municipiului Vatra Dornei au următoarele obligaţii ;

a) să respecte programul de lucru stabilit conform prezentului regulament ;

b) să execute întocmai şi la timp obligaţiile de serviciu prevăzute în fişa postului;

c) folosirea integrală şi cu maximă eficienţă a timpului de lucru ;

d) să cunoască şi să aplice întocmai legislaţia în vigoare specifică postului pe care-l ocupă , precum şi Hotărârile Consiliului Local şi Dispoziţiile conducerii Primăriei ; Salariaţii nu pot fi absolviţi de răspundere , pe motiv că nu cunosc actele normative , dacă acestea au fost publicate

e) să apere integritatea bunurilor din instituţie , să sesizeze imediat conducerea primăriei despre eventuale încălcări ale prevederilor prezentului aliniat ;

f) să menţină ordinea , curăţenia , să cunoască şi să aplice normele de protecţia muncii şi normele PSI , la locul de muncă unde-şi desfăşoară activitatea ;

g) să nu părăsească locul de muncă în timpul programului , în afară de situaţiile în care trebuie să se deplaseze în teren pentru probleme ce privesc îndeplinirea sarcinilor de serviciu . În acest caz, vor anunţa şeful ierarhic despre traseul unde urmează să se deplaseze şi completează registru de teren (registru de teren se păstrează la poarta instituţiei şi cuprinde data şi ora plecării , locul unde se deplasează , motivul deplasării) ;

h) este interzisă prezentarea la serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice , precum şi consumarea acestora în timpul programului de lucru ;

i) să colaboreze cu salariaţii din alte compartimente , furnizând datele necesare în vederea soluţionării operative şi în spiritul legii a sarcinilor de serviciu ;

j) să întocmească şi să susţină rapoartele compartimentului de specialitate , care intră în competenţa sarcinilor de serviciu , în vederea elaborării unor proiecte de Hotărâri ale Consiliului Local ;

k)să se prezinte imediat la locul de muncă, la cererea conducerii Primăriei , pentru efectuarea de lucrări ce nu suportă amânare , chiar şi în afara orelor de program sau în zilele libere .

l) să soluţioneze cu promptitudine şi în conformitate cu prevederile legale cererile , sesizările şi reclamaţiile prezentate de către persoane fizice sau juridice ;

m) să nu angajeze în discuţii instituţia în relaţiile cu mass – media , fără acordul conducerii Primăriei ;

să păstreze în timpul serviciului şi în afara serviciului confidenţialitatea datelor şi a informaţiilor şi să respecte dispoziţiile legale privind păstrarea secretului de serviciu şi a secretului de stat;

n) să aibă faţă de cetăţeni , faţă de reprezentanţii persoanelor juridice care solicită servicii din partea primăriei , precum şi faţă de colegii de muncă , o conduită corectă , civilizată şi să dea dovadă de amabilitate şi solicitudine ;

o) să se prezinte la serviciu în ţinută decentă ;

p) să respecte treptele ierarhice administrative în rezolvarea problemelor de serviciu şi a celor personale ;

q) să poarte asupra lor legitimaţiile de serviciu vizate şi să le prezinte persoanelor fizice şi juridice controlate ;

r) să respecte programarea privind efectuarea concediului de odihnă , să efectueze zilele de concediu de odihnă programate anual . Rechemarea din concediu de odihnă se face conform prevederilor legale ;

s) să anunţe unitatea în termen de 24 ore în cazul în care salariatul este internat într-o unitate sanitară sau dacă se află în concediu medical la domiciliu

În perioada concediului medical salariaţii au obligaţia să respecte recomandările medicului cu privire la recuperarea sănătăţii .
Dacă se constată că nu sunt îndeplinite recomandările medicului cu privire la recuperarea sănătăţii , salariatului respectiv nu i se va plăti certificatul medical .
Şefii de servicii , compartimente sau activităţi subordonate Primăriei oraşului Vatra Dornei , au obligaţia să întocmească pentru personalul din directa subordine şi să supună spre aprobare Primarului , Viceprimarului şi /sau Secretarului , următoarele :

 

CAPITOLUL 10 - DREPTURILE SALARIAŢILOR

Salariaţii primăriei municipiului Vatra Dornei au următoarele drepturi legale:
a) - să primească pentru munca depusă un salariu în bani , salar stabilit potrivit prevederilor legale cu privire la salarizarea personalului din administraţia publică locală . Salariul primit va cuprinde salarul de bază , sporuri la salarul de bază, prime şi stimulente , potrivit reglementărilor legale;
- salarul individual este confidenţial .
b) – pentru rezultate deosebite obţinute pe linie profesională , salariaţii pot beneficia de salar de merit acordat conform prevederilor legale , precum şi stimulente morale (prin participări la manifestări interne sau internaţionale, organizate pe teme ce privesc domeniul lor de activitate, de a face parte din delegaţii ce fac deplasări în localităţi din ţară şi din străinătate în cadrul unui schimb de experienţă , ori pentru întărirea relaţiilor de prietenie cu aceştia , etc.) şi stimulente materiale (prin acordarea de premii , conform prevederilor legale de acordare a acestora) .
c) plata orelor efectuate suplimentar , conform prevederilor legale în vigoare ;
d) să beneficieze de două zile de repaus săptămânal , zile care sunt stabilite conform prevederilor prezentului regulament , funcţie de locul de muncă unde-şi desfăşoară activitatea ;
e) să beneficieze de concediu de odihnă anual , conform prevederilor legale în vigoare cu privire la efectuarea concediului de odihnă ;
f) să beneficieze de concediu medical plătit , în caz de boală , în baza certificatului medical eliberat de medic şi aprobat de către ordonatorul de credite .
g) dreptul la plata unui concediu plătit , pentru evenimente familiale deosebite conform prevederilor legale
h) pentru rezolvarea unor situaţii personale , salariaţii pot beneficia de concediu fără plată , conform legilor în vigoare, cu aprobarea Primarului. Situaţiile pentru care se acordă concediul fără salar sunt cele prevăzute de reglementările legale .
i) dreptul de a se adresa organelor superioare , precum şi organelor de justiţie, ori de câte ori consideră că le-au fost prejudiciate interesele profesionale ;
În caz de reducerea activităţii , la aplicarea efectivă a reducerilor de personal , se vor avea în vedere următoarele criterii în ordinea logică de aplicare :
1. Contractele de muncă ale salariaţilor care îndeplinesc condiţii de pensionare pentru limită de vârstă ;
2. Contractele de muncă ale salariaţilor care îndeplinesc condiţii de pensionare la cerere ;
3. Contractele de muncă ale salariaţilor care cumulează pensia cu salariul ;
4. Contractele de muncă ale salariaţilor care înregistrează media din fişa de evaluare a performanţelor profesionale individuale , între 20 - 29 puncte .
 

CAPITOLUL 11 - DISPOZITII FINALE

Compartimentele aparatului propriu al Primariei Municipiului Vatra Dornei vor adduce la indeplinire orice alte sarcini dispuse de Primarie in legatura cu activitatea acestora si care nu sunt cuprinse in prezentul regulament.
In vederea stimularii spiritului de initiativa si a raspunderii personale in realizarea atributiilor si sarcinilor ce le revin, conducatorii compartimentelor si personalul de execuţie incadrat au dreptul sa ceara sefului ierarhic superior sa resolve operativ problemele ridicate de acestia, de care depinde indeplinirea corecta si operativa a obligatiilor de serviciu.
Prezentul regulament este in vigoare de la data de 1 octombrie 2004