Anunt participare finantare nerambursabila

Raport anual  al finantarilor nerambursabile din fondurile publice ale Primariei municipiului Vatra Dornei pe anul 2015

 

Comunicat cu privire la rezultatul final  al sesiunii de selecţie a proiectelor care vor beneficia de finanţare  nerambursabilă de la bugetul local al Municipiului Vatra Dornei, pe anul 2015 (click pentru vizualizare)

 

Anunţ de participare pentru acordarea de finanţare nerambursabilă în baza Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general pe anul 2015 pentru domeniile tineret – sport, cultură – educație și social.

Municipiul Vatra Dornei face cunoscută intenţia de a atribui contracte de finanţare nerambursabilă, pentru anul de execuţie bugetară 2015 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate activităţilor nonprofit de interes general în baza Legii
350/2005.
Finanţările nerambursabile se acordă conform bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului
Vatra Dorneii, apobat prin H.C.L. nr. 45 din 13.03.2015 (click pentru vizualizare hotarare), pentru domeniile – sport – în valoare
de 89.000 lei, cultură- educație 50.000 lei, social- 50.000 lei.
Informaţiile privind condiţiile de finanţare şi procedura de selecţie a proiectelor sunt prevăzute
în Regulamentul de finanţare nerambursabilă din fondurile publice ale municipiului Vatra
Dornei, alocate pentru susţinerea unor activităţi nonprofit de interes general –  aprobate prin H.C.L. nr. 45/13.03.2015. Acestea se pot obţine de la Primăria Municipiului Vatra Dornei – Compartiment Juridic sau de pe site-ul instituţiei www.vatra-dornei.ro.
Solicitanţii vor depune documentaţia prevăzută în Regulamentul de finanţare nerambursabilă din fondurile publice ale municipiului Vatra Dornei, alocate pentru susţinerea unor activităţi nonprofit de interes general în două exemplare (original şi copie) la Registratura Primăriei municipiului Vatra Dornei, Strada Mihai Eminescu nr. 17.
Perioada de depunere a proiectelor este de   17 aprilie – 15 mai 2015.

Documente

Anexa 1

Anexa 1 - Formular cerere de finantare

Anexa 1 1-cerere solicitare transa urmatoare

Anexa 2-Buget

Anexa 3-Declaratie

Anexa 4 - Bugetul de venituri si cheltuieli

Anexa 5 - Declaratie de impartialitate a beneficiarului

Anexa 6 - CV coordonator proiect

Anexa 7-Contract de finantare

Anexa 8a-Programe sportive

Anexa 8b-Programe culturale

Anexa 8c-Domeniul social

Anexa 9-Adresa inaintare raport

Anexa 10 - Formular pentru raportari intermediare si finale

Anexa 10a - tabel pentru cheltuieli de transport

Anexa 10b - tabel pentru cheltuieli de cazare

Anexa 10c - tabel pentru cheltuieli de masa

Anexa 10d - Document narativ pentru justificarea categorii de cheltuieli

 

REGULAMENT 350 /privind regimul finanţărilor nerambursabile acordate din fonduri publice pentru activităţi nonprofit de interes local

H.C.L. nr. 45/13.03.2015