Primele izvoare scrise despre localitatea Dorna datează din 14 mai 1600. După anul 1775, Dorna intră sub stăpânire austriacă.

Evoluţia edilitară şi urbanistică a localităţii a fost puternic marcată de descoperirea uriaşelor rezerve de ape minerale. Recunoaşterea oficială a importanţei izvoarelor minerale se datorează studiilor din anul 1805 ale doctorului Ignatziu Plusch.

Din scrierile şi rapoartele doctorului Plusch aflăm că, în forma lor primară, băile se făceau cu apă scoasă de bolnavi din fântâna Izvorului "Ioan", situată la 200 de paşi de drumul împărătesc. Prepararea băilor se făcea la domiciliul bolnavilor. Din acest motiv doctorul Plusch propune amenajarea staţiunii pe proprietatea particulară a numitului Cratzer, cu ajutorul tehnic şi material al proprietarului minelor din Iacobeni, Manz de Mariense.

Proiectul de amenajare al băilor propus de doctorul Plusch a fost aprobat prin Decretul administraţiei din 17 ianuarie 1811, iar inginerul Buholzer a primit sarcina să construiască o clădire cu şase căzi de baie la care apa minerală era adusă printr-o ţeavă şi continua să curgă prin jgheaburi.

O nouă etapă în dezvoltarea staţiunii balneare s-a înregistrat în anul 1895. La această dată geologul Stur a întreprins un studiu geologic al terenului pe care era amplasată staţiunea Vatra Dornei. În baza acestui studiu s-a proiectat şi dezvoltat staţiunea după 1895.

În perioada 1896-1897, principalele obiective ale staţiunii balneoclimaterice Vatra Dornei au fost terminate şi inaugurate: Cazinoul Vatra Dornei, Palatul comunal, Palatul Naţional, Izvorul "Ioan" , Izvorul Ferdinand şi Izvorul “Sentinela” clădirea şcolii primare, Gara mare şi Gara Băi, Biserica catolică şi Templul evreiesc.

Localitatea Vatra Dornei s-a dezvoltat începând din secolul XVIII în jurul staţiunii balneare şi concomitent cu aceasta.

Vatra Dornei a fost declarat oraş al imperiului austro ungar la 17 decembrie 1907.

Petru Forfotă, primar în perioada 1934-1937, îi prezenta voievodului Mihai, devenit Regele Mihai I, stabilimentele staţiunii balneare în următorii termeni: „Publicul ce a vizitat această staţiune în anii de după război a putut fi pe deplin satisfăcut în aşteptările sale de ceea ce i se oferea. Bineînţeles că au existat şi lipsuri în dezvoltarea staţiunii. Lipseşte canalizarea, apeductul, asfaltarea sau pavarea străzilor oraşului etc. Aceste lucrări nu au putut fi executate până acum, din cauză că au lipsit fondurile necesare.”

În timpul celui de-al doilea război şi în special în a doua sa parte – anii 1943-1944 – staţiunea balneară a suferit nenumărate distrugeri. Orânduirea instalată după 1945 a preluat băile prin actul naţionalizării de la 11 iunie 1948 şi a început o vastă campanie de refacere şi modernizare a tuturor obiectivelor care constituiau averea staţiunii. Imediat după 1950 Vatra Dornei a intrat în exploatare la întreaga capacitate şi până în 1989 a continuat să se dezvolte în toate planurile: medical, de agrement, de odihnă, etc.

În martie 1999, localitatea Vatra Dornei a devenit oraş-staţiune turistică de interes naţional, pentru ca pe 7 iulie 2000 să fie declarat municipiu.

Turismul dornean a continuat să se dezvolte şi după 1990, astăzi turismul devenind componentă de bază a dezvoltării localităţii.

Având o aşezare prielnică, depresiunea Dornei este un ţinut populat, fiind legată printr-o reţea de cale ferată cu toată ţara. Vatra Dornei este înconjurat de munţi înalţi, acoperiţi cu păduri de brazi şi molid, care adăpostesc regiunea în timpul verii de curenţi şi iarna de viscole.

Analizând media temperaturilor anuale, s-a constatat că temperatura aerului în oraş se situează în jurul valorii de +6,4 grade Celsius, oscilând între –7 grade în ianuarie şi +16 grade în iulie. Presiunea atmosferică medie este de 690 mm. Datorită pădurilor şi munţilor înconjurători media anuală de precipitaţii este de 900 mm pe cmp. Densitatea precipitaţiilor este maximă în iunie şi iulie, însă şi precipitaţiile din cursul iernii sunt destul de numeroase, realizând un strat de zăpadă de 1,1-1,6 m grosime. Precipitaţiile abundente din perioada de iarnă constituie un fenomen caracteristic al zonei. Iernile încep devreme şi durează 5-6 luni, iar în unele locuri umbroase zăpada se menţine până în ultimele zile ale lunii aprilie. Toamnele, în schimb, sunt mai secetoase.

Precipitaţii lunare:

Precipitaţiile au un regim influenţat în mare măsură de caracterul musonic al circulaţiei vestice, de origine atlantică, a curenţilor de aer. Valoarea precipitaţiilor medii anuale este de 672 mm. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii cad în intervalul mai – august, deci în anotimpul cald, când există condiţii prielnice pentru formarea ploilor de convencţie.

Vegetaţia are un caracter montan, preponderente fiind coniferele: molidul, bradul, pinul, ienupărul şi unele specii de foioase, paltinul de munte, mesteacănul, scoruşul, plopul, sălciile şi arinul, precum şi arbuşti şi subarbuşti: măceş, soc roşu, cununiţă, zmeur, afin, merişor.

Vegetaţia ierboasă este bogată în specii, dintre care predomină: păiuşul de livadă, timoftica, golomăţ, ţepoşica, rogozuri, piciorul cocoşului, garofiţa, arnica, sunătoarea, secărica, ş.a.

Fauna din această zonă este preponderent populată de: cerb, căprioară, urs brun, râs, lup, vulpe, mistreţ, jder, dihor, nevăstuică, bursuc, vidră.

Dintre păsările de munte specifice zonei amintim: cocoşul de munte, corbul şi unele specii de răpitoare.

În râurile Dorna şi Bistriţa se întâlnesc peşti specifici apelor reci, de munte: păstrăv, lipan, boiştean, lostriţă, clean. Pe vegetaţie şi în sol se găsesc numeroase specii nevertebrate (libelule, gândaci, fluturi, etc.).

Datorită acţiunilor de protejare a vânatului şi de sancţionare a braconajului, fauna codrilor Dornei se păstrează într-un echilibru acceptabil.

Rezervaţii şi arii naturale: Parcul municipiului Vatra Dornei. Arbori seculari: zâmbru, zadă, stejar, molid. Plante ocrotite: zâmbru, arin pieptănat, tisă – formă arbustivă, sângele voinicului, angelică.

Animale: urs, râs, cocoş de munte.

Endemisme: piciorul cocoşului, căldăruşă, vineţea, margaretă, cărbune.

Relicte: coada zmeului

Rarităţi: Montia fontana

Zăcământul Vatra Dornei şi staţiunea balneară cu acelaşi nume se situează în depresiunea intramontană a Dornelor, de origine tectonică, închisă la nord de Obcina Suhardului, la est de masivul cristalin al Bistriţei, la vest de Munţii Bârgăului, iar la sud de eruptivul Munţilor Călimani.

Localitatea balneară este aşezată pe râul Dorna, la confluenţa cu Bistriţa, respectiv pe două terase de acumulare: una cu altitudinea de 2-5 m, dezvoltată atât pe dreapta, cât şi pe stânga râului Dorna, iar alta la 10-15 m pe dreapta râului; pe aceste nivele morfologice se află parcul staţiunii şi bazele de tratament.

Geologic, teritoriul staţiunii se încadrează în zona cristalino – mezozoică a Carpaţilor Orientali, cuprinzând o parte din semifereastra tectonică Iacobeni – Vatra Dornei. Peste formaţiunile cristaline s-au depus depozite aluvionare ale teraselor de 5 şi 15 m, reprezentate prin bolovănişuri, pietrişuri şi nisipuri grosiere, constituite din cuarţite, micaşisturi, andezite şi gresii având grosimi de 1,6 - 6,0 m în nivelul morfologic superior şi de 3 m în nivelul morfologic inferior. Cristalinul, pe care sunt dispuse depozitele celor două terase, este afectat de un accident tectonic major dintre două serii de falii transversale.

Existenţa apelor minerale este legată de emanaţiile de dioxid de carbon ale manifestărilor postvulcanice din masivul Călimani. Migrarea CO₂ spre suprafaţă se realizează prin sistemul de fracturi tectonice care afectează fundamentul; o parte din gaz este reţinut de apa subterană acumulată în partea alterată a şisturilor cristaline; cea mai mare parte însă, se dizolvă în stratele acvifere freatice, acumulate în depozitele celor două terase din dreapta râului Dorna. Mineralizarea mai puternică se produce acolo unde acviferele freatice menţionate sunt dispuse peste liniile de fractură şi imediat în aval, pe direcţia de curgere a curentului acvifer. Zăcământul hidromineral este deschis şi exploatat în prezent prin 17 surse, din care opt captări directe prin drenuri sau puţuri.

Din cele 17 surse existente în staţiune se poate exploata un debit de peste 600mc/24 ore, apa minerală carbogazoasă fiind furnizată, în principal, de stratul acvifer acumulat în nivelele permeabile ale terasei superioare. Acest debit ar putea fi mărit printr-o exploatare raţională la peste 900 mc/24 ore, însă fără a deschide noi surse care ar putea periclita zăcământul hidromineral atât calitativ cât şi cantitativ.

Din punct de vedere hidrochimic, apele minerale de la Vatra Dornei sunt bicarbonate calcice–magnezice sau bicarbonate calcice–magnezice–sodice, având o compoziţie chimică identică cu a apelor dulci din zonă, ceea ce confirmă faptul că mineralizarea apei se produce numai prin dizolvarea dioxidului de carbon în acviferele din terasele râului Dorna. În ceea ce priveşte gazele care însoţesc apa, s-a constatat că dioxidul de carbon este prezent în proporţie de 92,4-93,3%. De asemenea, pe lângă azotul şi oxigenul de origine atmosferică, analizele au mai indicat prezenţa, în proporţii foarte scăzute, a argonului (0,06%), metanului (0,1-0,2%) etanului şi propanului. Mineralizarea totală are valori cuprinse între 250 şi 4000mg/l, a reziduului fix între 250 şi 700 mg/l, iar fierul atinge uneori chiar 65mg/l. S-a constatat că sodiul apare în apă la sursele care exploatează nivelele mai profunde, mai ales la cele din şisturile cristaline cu circulaţie îndelungată.

Concentraţia în CO₂, elementul principal luat în considerare în tratamentul balnear, variază în limite largi, în funcţie de distanţa la care se situează sursa de fracturile cristalinului, cât şi de debitul gazului mofetic în anumite perioade ale anului. Cantitatea cea mai mare de CO₂ se constată la sursele din terasa superioară. La vest de pârâul Negreşti, concentraţiile gazului mofetic scad sub 500 mg/l, situaţie de altfel observată şi la sursele din terasa inferioară.

Principala substanţă minerală terapeutică utilizată în această staţiune este apa carbogazoasă, ceea ce îi imprimă specificul cardiovascular. Pe lângă apa carbogazoasă se utilizează şi nămolul terapeutic exploatat din turbierele din apropierea oraşului. În prezent, acesta este transportat de la exploatarea de turbă Poiana Stampei.

În afara prizei de apă freatică, în intravilanul municipiului Vatra Dornei se află zăcăminte de ape minerale carbogazoase şi CO₂ mofetic. Aceste resurse se folosesc în cura balneară ce se efectuează în bazele de tratament ale staţiunii.

Zăcământul hidromineral de la Vatra Dornei se află în zona terasei superioare a râului Dorna, între pârâurile Negreşti şi Condreşti, precum şi de-a lungul văilor Negreşti şi Roşu. În această zonă sunt exploatate principalele puţuri, foraje şi izvoare care asigură apele mineralizate necesare efectuării tratamentelor balneare.

Prima atestare documentară asupra caracteristicilor apelor minerale din Vatra Dornei datează încă din anul 1870. Ulterior, şi îndeosebi în ultimii 50 de ani, au fost întreprinse cercetări complexe hidrologice, geofizice, climatologice şi fizico-chimice, precum şi lucrări de explorări şi exploatare a surselor hidrominerale.

Vatra Dornei dispune de mai multe tipuri de ape minerale, fiecare caracterizându-se printr-o individualitate hidro-chimică şi genetică distinctă:

- ape carbogazoase, bicarbonatate, calcice, magneziene, sodice, feruginoase, hipotone;

- ape minerale sulfuroase, în principal oligominerale (sursa Iacobeni) utilizate în circuitul balnear pentru aerosoli.

Staţiunea dispune pentru cură externă de 14 surse din care sunt exploatate 9 surse, celelalte fiind în conservare. Totodată, staţiunea mai dispune de 2 izvoare pentru cură internă.

Vatra Dornei este una dintre cele mai mari localităţi cu caracter turistic din Nordul Moldovei, atât datorită faptului că este o staţiune balneo-climaterică, cât şi a potenţialului sportiv şi de agrement al zonei.

Principalele zone verzi studiate şi propunerile de extindere a acestora sau de realizare a altora noi, sunt:

Parcul staţiunii, în suprafaţă de 35 ha, este o zonă a localităţii cu o valoare peisagistică deosebită, fiind principalul loc de punere în valoare a microclimatului staţiunii, întrunind calităţile specifice de parc balnear, prin oferirea unor condiţii optime de odihnă şi refacere în aer liber, promenadă, divertisment şi chiar cură de plimbare activă (cură de teren).

Parcul este amenajat cu terenuri de sport, teren de joacă pentru copii şi vestitul „Foişor” unde în fiecare vară răsună acordurile fanfarei municipale.

Cazinoul, un edificiu de mare valoare al oraşului se află în parc, fiind în prezent în stadiu de consolidare şi restaurare. Tot în parc, construită după 1990, se află Catedrala „Sfânta Treime”.

Zona Runc este denumită astfel datorită existenţei pe dealul Măgura a cabanei şi a campingului Runc. Astăzi, a luat un puternic având din punct de vedere turistic, pe teritoriul ei înfiinţându-se unităţi private de prestări servicii (pensiuni, cabane, baruri, restaurante).

Împrejurimile zonei Dornelor sunt acoperite de păduri de conifere (brad, pin, molid), care datorită cetinii verzi şi a răşinilor, realizează o permanentă şi intensă oxigenare a atmosferei în cursul întregului an, conferind un plus de purificare a aerului cu creşterea conţinutului de ozon şi a aeroionilor negativi.

Măsurătorile efectuate în perioada 20-29.05.2002 în zona SC Bucovina Mineral Water SA şi pe str. Mihai Eminescu din municipiul Vatra Dornei, au indicat următoarele:

• Nu s-au depăşit limitele maxime admise conform STAS 12574/1987 pentru probe momentane (medii 30 minute) şi probe medii de 24 ore la nici unul din poluanţii gazoşi monitorizaţi: NO₂, SO₂, O₃, CO.
• Nu s-au depăşit pragurile inferioare de evaluare pentru protecţia sănătăţii umane la NO₂, SO₂, şi nici pragurile de informare sau de alertă medii orare la ozon, stabilite prin Ordinul 592/2002. Concentraţiile de monoxid de carbon s-au situat de asemenea sub valoarea limită pentru protecţia sănătăţii umane, stabilită prin Ordinul 592/2002.
• Nu s-a depăşit limita zilnică pentru protecţia sănătăţii umane stabilită prin Ordinul 592/2002 la pulberi în suspensie-fracţia PM10.

La indicatorul pulberi sedimentabile, cantităţile medii şi maxime anuale (g/mp/lună) înregistrate în perioada de monitorizare 1995-2002, comparativ cu CMA conform STAS 12574/1987 sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Cantităţile de pulberi sedimentabile determinate în localitatea Vatra Dornei se încadrează sub limita maximă admisă conform STAS 12574/1987.

În perioada 28.05.2003-2.06.2003, Inspectoratul pentru Protecţia Mediului Suceava a efectuat o serie de măsurători de imisii în municipiul Vatra Dornei, în două puncte, respectiv lângă Hotelul Silva şi la Primărie.

În perioada determinărilor au alternat perioade uscate cu perioade umede. Radiţia solară a fost de la intensitate maximă, când nu a fost nebulozitate, la valori moderate în zilele înnourate. Temperaturile au variat de la 3,3⁰C, în timpul nopţii, la 24⁰C în timpul zilei.

Au fost monitorizaţi următorii parametri: dioxidul de sulf, oxizii de azot, monoxidul de carbon, ozonul şi pulberile în suspensie PM10. Analizând valorile limită şi/sau valorile ţintă, în conformitate cu prevederile ordinului 591/2002 se constată că nu s-au înregistrat depăşiri la majoritatea parametrilor măsuraţi, excepţie făcând ozonul care a înregistrat o depăşire a valorii ţintă cu 1,33% în ziua de 28.05.2003. Această depăşire se datorează radiaţiei solare intense. Trebuie menţionat totuşi că în zona hotelului Silva, pe unde se derulează traficul greu, concentraţia în pulberi PM10 depăşeşte media de 50 ug/mc atunci când asfaltul este uscat. Nedepăşirea valorilor limită la pulberile în suspensie s-a datorat în principal alternanţei ploilor de scurtă durată cu perioadele fără precipitaţii. În concluzie, perioada estivală în Vatra Dornei se caracterizează printr-o atmosferă curată care se încadrează în limitele impuse de legislaţia în vigoare atât pe plan naţional cât şi european.

Râul Bistriţa se încadrează în categoria I de calitate (conform STAS 4706/1988) la indicatorii CCO-Mn, O₂, reziduu fix, dar prezintă concentraţii mărite la unii indicatori metalici: mangan, fier şi zinc, datorită exploatărilor miniere din amonte (Tolovanu) precum şi compoziţiei specifice a substratului, încadrându-se în categoria 3 de calitate după aceşti indicatori.

Râul Dorna (care confluează în oraş cu râul Bistriţa) se încadrează în categoria 1 de calitate la toţi parametrii, îmbunătăţind calitatea râului Bistriţa după confluenţă şi rămânând principala sursă de apă potabilă a oraşului.

La baza proceselor pedogenetice care au dus la formarea şi evoluţia solurilor a stat acţiunea continuă şi diferenţiată a factorilor externi şi interni asupra materialului litologic de suprafaţă. Unele au dus la dezagregarea şi mărunţirea rocii, altele la formarea argilei şi redistribuirea acesteia pe profilul solului, altele au avut drept rezultat formarea celui mai important component al solului – humusul. Pe fundul depresiunii şi a formelor de relief concave s-au format solurile gleice, cauzate de nivelul ridicat al apei freatice.

Solurile dominante sunt brune şi gălbui de pădure, favorabile pădurilor de conifere, fâneţelor de bună calitate, păşunilor şi plantelor de nutreţ cultivate.

Condiţiile naturale din zonă au făcut să se separe 5 clase de soluri, care, la rândul lor s-au subdivizat în 11 tipuri de sol şi 20 subtipuri de sol. Solurile se situează în teritoriu, înscriindu-se pe forme de relief şi formaţiuni geologice.

Astfel, în şesul Bistriţei, al Dornei şi al principalelor pâraie s-au separat soluri aluviale cu diferite grade de evoluţie şi hidromorfism, apoi pe verticală pe formaţiuni ale cristalinului s-au dezvoltat soluri brune acide.

• PARCUL CENTRAL AL STAŢIUNII, amenajat la poalele Dealului Negru pe o suprafaţă de 50 ha şi declarat rezervaţie dendrologică a Academiei Române, oferă turiştilor un cadru plăcut de recreere.

• DEALUL NEGRU (1.301 m alt.) oferă posibilităţi de scurte drumeţii, iar pe timp de iarnă pârtii de schi deservite de un telescaun pe o lungime de 3.000 m.

• CHEIA ZUGRENILOR, situată la 20 de kilometri în aval de oraşul Vatra Dornei, pe lângă Râul Bistriţa, la o altitudine de 740 m este o rezervaţie geologică plasată într-un culoar unde Bistriţa face un mare cot între masivul Giumalău şi pereţii aproape verticali ai Pietrosului Bistriţei. Flora rezervaţiei este specifică stâncăriilor, aici găsindu-se floarea de colţ în cea mai joasă staţiune naturală din Moldova.

• REZERVAŢIA CĂLIMANI cuprinde un relief rezultat după mai multe erupţii vulcanice, Munţii Călimani fiind cei mai tineri munţi din România. De aici se deschid privelişti unice până departe spre Transilvania şi Obcinile Bucovinei. Rezervaţia adăposteşte arboret ocrotit de lege, precum zâmbru – relict glacial – iar la înălţimi jnepenişuri care ocupă peste 400 ha. Aici se pot vizita şi câteva mici peşteri.

• REZERVAŢIA TINOVUL MARE (15 km vest, comuna Poiana Stampei, 910 m alt., 670 ha) este cea mai mare rezervaţie de turbă din ţară, care impresionează prin aspectul său asemănător tundrei siberiene, datorită pinetului de talie redusă crescut în mlaştina de turbă.

Activitatea de colectare şi transport a deşeurilor menajere este administrată de S.C. “Gospodărire Orăşenească” S.A. şi Direcţia Administrării Domeniului Public. Deşeurile sunt colectate în containere metalice de 4 mc, ridicate şi transportate cu mijloace auto specifice activităţii într-un loc din afara oraşului. Depozitarea gunoiului menajer se face pe o platformă amenajată necorespunzător, în imediata apropiere a râului Bistriţa, fără posibilitate de captare a apelor menajere rezultate din acest gunoi şi de protecţie a gunoiului menajer împotriva cotelor ridicate ale râului Bistriţa. Datorită numărului redus de mijloace auto de profil de care dispune societatea contractantă, precum şi gradul ridicat de uzură fizică şi morală a acestor utilaje, activitatea derulează ineficient.

În situaţia actuală necorespunzătoare de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor menajere se impune modernizarea acesteia, precum şi amenajarea unei gropi ecologice de depozitare. Rezolvarea trebuie să vină din partea Administraţiei Publice Locale (proprietarul domeniului public).

Primăria are în vedere preluarea acestei activităţi, modernizarea şi tehnologizarea procesului de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor, urmând să fie coordonate de Direcţia de Administrare a Domeniului Public. Din surse ale bugetului local s-a achiziţionat o autocompactoare de gunoi şi un număr de 10 europubele, preluând astfel colectarea şi transportul gunoiului menajer din centrul oraşului şi zona staţiunii.

- din activităţi casnice (de la populaţie)

- din industrie

- din comerţ

- din sectorul public sau administrativ

Persoanele juridice autorizate să desfăşoare activităţi de gestionare a deşeurilor sunt:

Ritmul de ridicare al deşeurilor este în medie de aprox. 3 ori/săptămână şi chiar zilnic pentru anumite zone, dar acesta variază în funcţie de nr. de locuitori/container şi de activităţile sezoniere.

Deşeurile sunt depozitate pe rampa de gunoi a municipiului, situată pe strada Buliceni, într-o zonă nelocuită. Iată caracteristicile rampei:

- este proprietatea Consiliului Local Vatra Dornei

- este un depozit tip urban municipal (DUM)

- suprafaţa rampei este de aprox. 2 ha

- rampa funcţionează din 1983 şi este depus un volum de cca. 45 000 mc deşeuri

- în momentul de faţă capacitatea proiectată a rampei este epuizată

- platforma este amplasată pe un teren de coastă, pe malul stâng, la 80 – 100 m de albia minoră a Râului Bistriţa

- drumul de acces (de la stradă) către rampă (1,5 km) este greu practicabil datorită excesului de umiditate din zonă, care amplifică de altfel posibilităţile de extindere a poluării stratului freatic şi al apei de suprafaţă a râului Bistriţa şi îngreunează realizarea unor lucrări hidrotehnice de îndiguire şi etanşeizare a freaticului

- nu este realizată împrejmuirea platformei (lipsă gard viu şi prefabricate)

- nu sunt colectate gazele de depozit

- nu există dren pentru colectarea levigatului

- nu are sistem de monitoring

- nu se face colectarea selectivă a deşeurilor şi nici nu se colectează deşeuri valorificabile pe depozit

- după natura lor, se estimează următoarele cantităţi de deşeuri, exprimate în procente:

Tendinţa cu privire la generarea deşeurilor menajere indică o creştere a ponderii materialelor plastice.

Principalele deşeuri de producţie sunt cele rezultate din industrializarea lemnului şi constau în rumeguş şi coajă lemnoasă. Pe lângă numeroase gatere, în Vatra Dornei există trei mari societăţi care au ca obiect de activitate prelucrarea lemnului:

• SC Dornafor SA
• SC Regnafor SA
• SC Romanel SA

Numeroase studii şi proiecte arată că depozitarea necontrolată a rumeguşului generează o gamă largă de probleme de mediu şi că resursele de rumeguş şi deşeuri din lemn din zona noastră sunt uriaşe. Tocmai din acest motiv în municipiul Vatra Dornei se lucrează la construirea unei centrale termice pe rumeguş. Dezvoltarea proiectului a fost iniţiată în 1998, iar astăzi echipa proiectului cuprinde:

• Consiliul Local Vatra Dornei
• UE prin programul PHARE
• Ministerul Industriilor prin ARCE
• Guvernul Danez prin firma de consultanţă Grue & Hornstrup

Surcelele şi coaja vor fi utilizate drept combustibil împreună cu rumeguşul ceea ce înseamnă că resursele de biomasă din zonă sunt cel puţin duble comparativ cu cantitatea de rumeguş disponibil.

Reţeaua stradală majoră este intens solicitată, traficul de tranzit suprapunându-se peste circulaţia de interes local.

Principalele drumuri naţionale şi judeţene care traversează oraşul sunt:

DN 17 B: Vatra Dornei-Broşteni – Piatra Neamţ

• Reţeaua de căi ferate

Traficul de călători şi de mărfuri pe calea ferată este deservit de staţia Vatra Dornei, Vatra Dornei-Băi şi halta Roşu.

• Transportul aerian

Traficul aerian de călători şi mărfuri este asigurat prin aeroportul Salcea de lângă municipiul Suceava, aflat la o distanţă de 130 km de Vatra Dornei.

Există posibilitatea repunerii în circuit a unei piste de aterizare pentru avioane mici, aflată la o distanţă de 12 km de oraş, respectiv la Floreni.

• INFRASTRUCTURA PENTRU UTILITĂŢI PUBLICE

Vatra Dornei are un sistem centralizat de alimentare cu apă. Sursa este captarea “Roşu”, având în aceeaşi zonă toată linia tehnologică pentru prelucrarea apei de suprafaţă.

Reţeaua de alimentare cu apă datează din anii 1938 şi respectiv anii 1960, cu un grad de uzură fizic ridicat.

Din tabelul de mai sus, reiese gradul mare de uzură al reţelelor actuale, fapt ce determină înlocuirea lor în proporţie de 85%.

1. Tarife practicate pentru distribuţia apei – valori pe 2-3 ani

• perioada 2000 – martie 2002 – 3.951 lei/mc
• martie 2002 – prezent – 4.429 lei/mc

1. Cota costului energiei în tariful apei, lei/mc şi kWh/mc

• 1954 lei/mc
• 1,2985 KWh/mc

1. Gradul de contorizare la consumatori (%)

• total branşamente – 2.443
• din care contorizate – 434 – 17,77% (contorizarea existentă este efectuată de către beneficiar)

1. Consum specific l/om zi, total şi consum casnic

• consum specific casnic - 89,7 l/om zi

1. Continuitatea alimentării cu apă, ore/zi - 24
2. Dotarea cu aparatură pentru controlul pierderilor de apă – nu există
3. Pierderi de apă 28 %.

Staţia de tratare a apei este situată pe malul drept al râului Dorna la distanţa de circa 5 Km de municipiul Vatra Dornei, în cartierul Roşu, lângă halta CFR Roşu, pe partea dreaptă a drumului naţional DN 17 Vatra Dornei – Cluj Napoca.

Alimentarea cu apă potabilă a consumatorilor din municipiul Vatra Dornei este realizată prin:

• captare apă de suprafaţă din râul Dorna;
• captare apă de adâncime de la Moara Dracului

şi aducerea acesteia la bazinul de înmagazinare nr. 1 Runc.

Staţia de apă funcţionează din octombrie 1970.

În perioadele de iarnă, când sunt înregistrate temperaturi scăzute, se întâmpină mari greutăţi la captare, cauzate de: formarea podului de gheaţă care blochează grătarul de la captare; îngheţarea batardourilor şi blocarea acestora, blocarea sitelor şi grătarelor de la sorburile pompelor, cu gheaţă.

Epurarea apelor uzate este asigurată de staţia de epurare mecano – biologică cu o capacitate de 80 l/s.

Apele uzate menajere şi industriale care ajung în staţie au un debit mediu de 32 l/s.

Staţia de epurare a fost construită şi dată în funcţiune în anul 1984 când a fost proiectată pentru un debit de 80 l/s.

Are treaptă mecanică şi biologică.

1. Grătarul de curăţare

2. Staţia de pompe (SP1)

3. Deznisipatorul

4. Decantor primar longitudinal

1. Bazinul de aerare

2. Decantor radial secundar

3. Staţia de pompare nămol din decantor secundar.

4. Staţie pompare nămol în platforme.

5. Platforma de uscare nămol.

6. Metatanc – nu funcţionează.

7. Gazometru – nu funcţionează.

8. Centrală termică – dezafectată.

9. Laborator

Municipiul Vatra Dornei are un sistem de canalizare divizor, existând însă şi porţiuni în care condiţiile locale au impus ca transportul debitelor de apă să se facă în sistem mixt.

Întregul sistem de canalizare însumează în prezent o lungime de aproximativ 23,9 km. Lungimea simplă a reţelei de distribuţie a apei potabile este de circa 45,2 km.

Odată cu dezvoltarea lucrărilor de alimentare cu apă, reţeaua de canalizare a devenit nesatisfăcătoare. Lucrările ulterioare de extindere s-au efectuat prin completări la sistemul central de canalizare cu tronsoane noi de reţele, fără o corelare judicioasă între capacitatea existentă a sistemului de transport şi tratare şi cea de perspectivă. Acest lucru a dus la apariţia în timp a multor carenţe în exploatarea canalizării locale.

Municipiul este racordat la Sistemul Energetic Naţional prin intermediul unei staţii de transformare 110/220 KV.

În prezent reţelele electrice de medie tensiune sunt:

-aeriene de 20 KV – LEA – 20 KV

-subterane de 20 – KV – LES – 20 KV

În zonele sistematizate ale localităţii, distribuţia energiei electrice (medie tensiune) se realizează prin distribuitoare şi cabluri subterane care alimentează posturile de transformare în cabină de zid sau metalice în sistem buclat, iar în zonele periferice consumatorii sunt alimentaţi prin posturi de transformare aeriene racordate la reţeaua aeriană de 20 KV.

Reţelele de joasă tensiune sunt de tip subteran, în zonele centrale sistematizate şi de tip aeriene, în zonele nesistematizate. Reţeaua electrică aeriană este pozată pe stâlpi din beton, utilizaţi atât pentru alimentarea consumatorilor, cât şi pentru reţeaua pentru iluminat public. Reţeaua electrică subterană are cabluri separate pentru alimentarea consumatorilor casnici şi respectiv iluminat public. În reţeaua de distribuţie a oraşului există circa 57 posturi de transformare. Iluminatul public pe străzile principale, pieţe şi intersecţii se realizează cu lămpi cu vapori de mercur sau sodiu. Comanda iluminatului public se face automat şi centralizat.

ˇ Pagina urmatoare

Copyright © by Primaria Municipiului Vatra-Dornei Toate drepturile rezervate.

Publicat la: 2004-01-28 (19240 citiri)